Ce a păţit un bărbat care a cumpărat de la farmacie două cutii cu prezervative

Un bărbat din judeţul Vrancea este protagonistul unei reclamaţii oarecum ciudate, dar întemeiate. Acesta a făcut plângere la Protecţia Consumatorilor după ce a cumpărat două cutii de prezervative.

RomaniaTV.net
17 iul. 2017, 17:57
Ce a păţit un bărbat care a cumpărat de la farmacie două cutii cu prezervative

Bărbatul este din Focşani şi are 50 de ani. În luna mai a acestui an, acesta a cumpărat dintr-o farmacie din oraş două pachete de prezervative Durex, produs despre care a mărturisit că-l foloseşte în mod frecvent doar dintr-o anumită gamă, respectiv „Mutual Pleasure” („prezervativ cu nervuri şi puncte în relief create pentru atingerea punctului culminant în acelaşi timp”, după cum scrie în prospect).

Bărbatul a avut ceva îndoieli legate de calitatea prezervativelor încă din momentul în care le-a achiziţionat, suspiciunea fiindu-i trezită de preţul ceva mai scăzut, respectiv 8,50 de lei/cutie, faţă de 13 lei, cât plătea de obicei în supermarket-urile din oraş, dar s-a gândit totuşi că le procură dintr-o farmacie şi nu i se poate întâmpla nimic rău. Acasă, după ce a folosit primul prezervativ, avea să constate însă diferenţa de calitate, după ce atât el cât şi partenera sa au avut de suferit la capitolul plăcere, scrie adevarul.ro. 

Prin urmare, a mers cu cele două cutii de prezervative la farmacie şi a cerut să i se înapoieze cei 17 lei pe care i-a plătit pe produs. Probabil că lucrurile nu ar fi luat o altă întorsătură dacă farmacista nu l-ar fi tratat cu un refuz categoric. Complet nesatisfăcut, focşăneanul a mai întreprins câteva investigaţii pe cont propriu, aflând astfel că firul de desfacere a ambalajului prezervativului lipsea de pe produs, spre deosebire de cel original. Mai mult decât atât, a luat legătura cu reprezentantul oficial al firmei producătoare, care i-a cerul să-i indice codul de produs şi lotul de fabricaţie. La furnizor 3 lei, în farmacie 8,5 lei Aşa a aflat că prezervativele nu erau făcute în fabrica celor de la Durex.

Cu aceste elemente, a mers la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Vrancea, unde a înregistrat o reclamaţie. Inspectorii de aici au plecat pe urma prezervativelor şi au descoperit că furnizorul acestora era o firmă din Suceava, cu mai multe puncte de lucru în ţară. Societatea în cauză nu a putut să facă dovada documentelor privind originalitatea produsului, ci s-a obţinut de la patron doar o declaraţie pe propria răspundere privind calitatea. De menţionat că la furnizor o cutie de prezervative ajungea la preţul de 3 lei.

Cu aceste date, Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au sesizat poliţia din Suceava. „În urma verificărilor, s-au constatat aspecte de natură penală, astfel încât sesizarea noastră a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind efectuate cercetări pentru punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Cert este că farmacia din Focşani a retras imediat de la comercializare cele 55 de cutii cu prezervative, iar clientul şi-a primit banii înapoi, declarându-se mulţumit de cum s-a soluţionat cauza”, a declarat Cristina Boldeanu, inspector la Protecţia Consumatorului Vrancea.