Ce au făcut doi tineri după ce au găsit pe stradă o geantă în care se aflau 1.300 de euro

Doi tineri, în vârstă de 23 şi respectiv 24 de ani, agenţi de pază la o firmă de securitate din Braşov, au returnat poliţiei o geantă de damă găsită pe stradă, în care se afla suma de 1.300 de euro, un telefon mobil, mai multe carduri şi alte bunuri.

20 nov. 2014, 17:15
Ce au făcut doi tineri după ce au găsit pe stradă o geantă în care se aflau 1.300 de euro

„Este vorba despre Rotaru Constantin Mihai de 23 de ani, şi Garcea Mihai de 24 de ani, care se întorceau miercuri de la cumpărături, iar pe Calea Făgăraşului, în cartierul Bartolomeu, au văzut pe stradă o geantă de damă şi un buchet de flori. Cei doi s-au oprit şi au luat cele două obiecte după care au anunţat poliţia, pe numărul de urgenţă 112. În geantă se afla suma de 1300 de euro, carduri bancare, acte de identitate de provenienţă germană. Tot în geantă a fost găsită şi o carte de identitate de Braşov, a celei care pierduse geanta, care a fost imediat contactată”, a declarat, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, comisarul-şef Liviu Naghi.

Citeşte şi Exemplu de spirit civic. O femeie a dus la poliţie portofelul găsit pe stradă VIDEO

Cel mai probabil femeia venise de la aeroport unde a fost întâmpinată cu flori. Apoi a venit cu taxiul, dar a uitat geanta şi florile pe potbagajul acestuia, iar când maşina a pornit cele două obiecte au căzut pe stradă, a menţionat sursa citată.

Pentru că au dat dovadă de spirit civic, cei doi tineri au fost premiaţi cu câte o plachetă în semn de recunoştinţă din partea Poliţiei Braşov. Comisarul şef Liviu Naghi a precizat că este al treilea caz de acest gen petrecut în ultimele luni la Braşov. În luna iulie, un pensionar a găsit pe stradă un portmoneu cu suma de 900 de lei şi a anunţat imediat poliţia, iar un student a găsit suma de 45.000 de lei, pe care a predat-o poliţiei.

Citeşte şi Tu ce faci când găseşti bani pe jos? Experiment inedit, reacţii ULUITOARE VIDEO