SCHIMBĂRI MAJORE aduse de BOMBARDAMENTELE din Irak

Comandantul armatei irakiene, Babaker Zebari, a apreciat vineri că forţele federale şi forţele kurde vor putea relua rapid vaste părţi din teritoriul ocupat de jihadişti datorită atacurilor lansate de SUA, relatează AFP, citată de Agerpres.

08 aug. 2014, 14:20
SCHIMBĂRI MAJORE aduse de BOMBARDAMENTELE din Irak

‘Vor avea loc enorme schimbări pe teren în următoarele ore’, a declarat generalul Zebari, la puţin timp după confirmarea de către Pentagon a primelor atacuri împotriva Statului Islamic, în nordul Irakului.

SUA au bombardat poziţii de artilerie ale Statului Islamic din Irak care ameninţau personalul american cu baza la Erbil, în Kurdistanul irakian.

Gruparea Statul Islamic, foarte activă şi în războiul civil din Siria, a lansat la începutul lunii iunie o puternică ofensivă, cucerind teritorii întinse şi obligând armata acestei ţări să se retragă până aproape de capitala Bagdad.