Ce se întâmplă cu dosarele EADS şi MICROSOFT. Anunţul şefei DNA privind dosarul lui PONTA VIDEO

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a făcut, marţi, noi precizări legate de dosarele EADS şi Microsoft, spunând că "se efectuează activităţi ritmice" şi se audiază martori.  În privinţa dosarului în care este urmărit penal Victor Ponta, Kovesi a precizat că ancheta este aproape de finalizare.

08 sept. 2015, 07:54
Ce se întâmplă cu dosarele EADS şi MICROSOFT. Anunţul şefei DNA privind dosarul lui PONTA VIDEO

Laura Codruţa Kovesi a arătat că procuorii continuă cercetările în dosarele EADS şi Microsoft.

Se efectuează activităţi ritmice, se efectuează audieri de martori, se ridică documente, sunt comisii rogatorii în curs, o parte din dosarul Microsoft s-a finalizat cu rechizitoriu, s-a disjuns fată de o altă parte din dosar, se efectuează o anchetă”, a declarat şefa DNA, adăugând că alte informaţii nu poate oferi.

CITEŞTE ŞI LOTUL celor 9 miniştri din Dosarul MICROSOFT. În ce stadiu este ancheta după 1 an. Poziţia oficială a DNA

Întrebată în ce stadiu este dosarul lui Victor Ponta, dacă este aproape de finalizare, Kovesi a răspuns: „Procurorul de caz va decide când va finaliza ancheta. Ştiu doar că este aproape finalizată, mai sunt de administrat câteva probe.”

CITEŞTE ŞI Victor Ponta, audiat la DNA. Premierul a cerut DISJUNGEREA din dosarul Turceni-Rovinari

Victor Ponta a fost săptămâna trecută, la DNA, unde a fost audiat timp de aproximativ o oră şi jumătate. Premierul a declarat, la plecare, că i-a cerut procurorului disjungerea cauzei sale din dosarul mare, pentru a se judeca mai repede. Ponta, urmărit penal în dosarul Turceni-Rovinari, a venit pentru a patra oară în faţa procurorilor.