Atenţie, şoferi! Ce nu trebuie să lipsească din maşină când plecaţi la drum pe vreme rea

Publicat: Vineri, 07 Decembrie 2018 09:22 // Actualizat: Vineri, 07 Decembrie 2018 09:23 // Sursa: romaniatv.net

România este recunoscută pentru drumurile complet blocate de ninsori și de viscol pe timp de iarnă.

Drumurile cu probleme se ştiu: cele din Teleorman, Buzău, Vrancea, Galați, Autostrada Soarelui, uneori și DN1 pe Valea Prahovei. Nu doar iarna poți avea probleme pe șoselele din România: oricând poți face pană pe un drum de țară sau te poți trezi cu o defecțiune la motor.

CINCI PROBLEME de maşină cu care te vei confrunta IARNA. Uite la ce trebuie să fii ATENT

Uite 6 lucruri care nu trebuie să-ți lipsească din portbagaj la drum lung, conform Auto Bild:

1. Lanternă şi baterii de rezervă. Nu contează cât de puternice sunt farurile maşinii tale, au limitările lor într-o situaţie de urgenţă: mai ales atunci când ai rămas blocat pe un drum de ţară neiluminat, într-o noapte fără lună.

2. Un încărcător auto. Telefonul mobil este cea mai bună cale de a păstra legătura cu lumea atunci când ai rămas blocat în nămeți sau când ai făcut pană pe vreun drum de țară. Pe lângă faptul că poți chema ajutoare cu el, inclusiv să transmiți poziția prin GPS, un telefon poate face așteptarea mai ușor de suportat.

CINCI PERICOLE pentru maşina ta în această iarnă. Uite cum le poţi EVITA

3. Lanţuri, lopată şi (sac de) nisip. Pentru că se apropie sezonul rece, fă rost din timp de lanţuri pentru cauciucuri, o lopată extensibilă şi nişte nisip, mai ales dacă faci drumuri lungi destul de des. Nu uita să pui în portbagaj şi un cablu de tractare.

4. Pături şi mănuşi. Știi foarte bine ce înseamnă să petreci o jumătate de oră blocat în coloană pe Valea Prahovei, de exemplu. Acum imaginează-ți cum ar fi să fii blocat două-trei ore în câmp, iarna, pe viscol. Câteva pături în plus nu ocupă prea mult loc în mașină, însă pot fi esențiale într-o situație extremă.

Cum să îţi dezgheţi parbrizul în mai puţin de un minut. Trucul pe care orice şofer trebuie să îl ştie iarna VIDEO

5. Rezervorul plin. Dacă știi că vei pleca la drum lung, fă-ți plinul. Nu calcula kilometrii, pentru că se poate întâmpla să fii nevoit să arzi combustibilul degeaba, blocat pe cine știe ce coclauri.

Cum să conduci în siguranţă pe timp de iarnă. Sfaturi de la profesionişti

6. Apă și mâncare. Nu uita să iei mereu cu tine o sticlă de apă în plus și chiar ceva de mâncare, chit că e vorba doar despre câteva batoane proteice, niște biscuiți digestivi și o ciocolată.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
maşină şoferi vreme rea
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6571
RON
19 Dec
noapte -5 °
zi -1 °
Ultimele joburi adaugate
24 H