Ce trebuie să faci în cazul unei arsuri minore. Află şi ce remediu naturist o poate vindeca rapid

Cele mai dureroase accidente casnice sunt reprezentate de arsuri. Și este bine de știut că, o arsură minoră poate să fie tratată, cu ușurință, acasă. Află ce trebuie să faci imediat după un incident care se lasă cu o arsură, dar și ce remediu naturist poți să folosești ca să scapi rapid de dureri.

RomaniaTV.net
24 oct. 2016, 09:08
Ce trebuie să faci în cazul unei arsuri minore. Află şi ce remediu naturist o poate vindeca rapid

În primul rând, arsura se va ține sub apă rece de la robinet timp de un sfert de oră sau, dacă zona nu permite acest lucru, se va acoperi cu comprese umede reci. Astfel, durerea va scădea în intensitate.

Nu aplica ulei. Arsura se poate infecta!

Este bine de știut că nu se aplică uleiuri pe arsură. Acestea nu vor face decât să rețină căldura în interiorul țesuturilor și astfel arsura riscă să se intindă ori să se infecteze.

După ce ai răcorit zona cu probleme, aplică un bandaj. Nu-l strânge foarte tare; pielea are nevoie să respire. Dacă au apărut bășici, acestea nu trebuie sparte.

Citeşte şi  Primii paşi în tratarea arsurilor solare

Ce să facem ca să ameliorăm durerea

Pentru dureri mari se poate lua un agocalmin.

Cartoful, un tratament extrem de eficient

În cazul arsurilor minore poți să folosești și remedii naturiste la îndemână care pot diminua durerile într-un timp scurt. În acest sens, recomandăm cartoful crud.

Acesta poate vindeca arsurile minore ale pielii datorită proprietăților sale anti-iritante și calmante. În plus, poate ameliora durerea. Iată ce trebuie să faci: taie o felie de cartof crud și freac-o pe arsură, asigurându-te că sucul de cartofi se întinde pe zona arsă.

Arsurile grave trebuie văzute urgent de un medic

Însă, cele mai grave sau care se întind pe o suprafață mare trebuie să fie văzute cât mai rapid de un specialist. Nu neglija această problemă pentru că riști nu numai să îți afectezi sănătatea serios, dar chiar și să mori.

Află care sunt cele mai bune soluții pentru tratarea arsurilor