Cea mai apetisantă prăjitură cu lămâie verde

Nu este deloc complicat să prepari un desert cu mai puţin de 10 ingrediente, cum este cazul acestei prăjituri cu lămâie verde. Aceste pătrăţele sunt suculente, pline de suc de limetă proaspăt stors şi reprezintă un desert perfect pentru primăvara aceasta.

22 feb. 2017, 09:22
Cea mai apetisantă prăjitură cu lămâie verde

Ingrediente

12 biscuiţi graham mari (dreptunghiulari)
2 linguri nuci pecan măcinate
67 g zahăr tos
¼ linguriţă scorţişoară
115 g unt topit
3 gălbenuşuri, la temperatura camerei
414 ml lapte conservat (de la conservă)
4 linguriţe coajă rasă de limetă (de la 3 lămâi verzi)
120 ml zeamă de limetă

Mod de preparare

Încălzeşti cuptorul la 180 de grade Celsius. Ungi o tavă cu puţin ulei (sau pulverizezi spray pentru gătit) şi o tapetezi cu hârtie de copt, apoi o laşi deoparte.
Într-un bol mic, amesteci biscuiţii graham fărâmiţaţi, nucile pecan măcinate, zahărul şi scorţişoara. Adaugi untul topit şi amesteci până se omogenizează.

Te asiguri că toate firimiturile biscuiţilor sunt înmuiate bine. Aşezi compoziţia pe fundul tăvii, o presezi bine şi o dai la cuptor 10 minute. Când e gata, o scoţi şi o dai deoparte, lăsând cuptorul în funcţiune.

Mixezi într-un alt bol gălbenuşurile, 2 minute. Torni laptele condensat şi continui să mixezi încă 2 minute. Opreşti mixerul, cureţi pereţii bolului şi adaugi coaja de limetă. Cu mixerul setat la viteză mică, torni treptat zeama de lămâie verde şi mai mixezi 2 minute după ce ai turnat-o pe toată. Torni compoziţia obţinută peste crusta prăjiturii din tavă şi mai dai la cuptor 15 minute.

Laşi prăjitura să se răcească complet,iar umplutura se va întări pe măsură ce se răceşte. Dai prăjitura la frigider cel puţin 2 ore. O feliezi şi o serveşti rece.

Vezi cum se fac brioșele din spanac și ouă.