Cehia, România, Portugalia şi Polonia, cea mai ridicată rată a angajării în rândul migranţilor născuţi în afara Uniunii Europene

Cehia, România, Portugalia şi Polonia înregistrau anul trecut cea mai ridicată rată a angajării în rândul migranţilor născuţi în afara Uniunii Europene, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

RomaniaTV.net
30 iul. 2018, 07:19
Cehia, România, Portugalia şi Polonia, cea mai ridicată rată a angajării în rândul migranţilor născuţi în afara Uniunii Europene

În 2017, rata angajării persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din Uniunea Europeană varia de la 63% în rândul migranţilor născuţi în afara blocului comunitar, până la 73% în rândul populaţiei autohtone şi 75,4% pentru migranţii născuţi în diferite state membre ale Uniunii Europene.

În cazul migranţilor născuţi în afara Uniunii Europene, cea mai ridicată rată a angajării se înregistra anul trecut în Cehia (79,4%), România (76,3%), Portugalia (74,5%) şi Polonia (73%), notează Agerpres

În schimb, Marea Britanie avea în 2017 cea mai ridicată rată a angajării în rândul migranţilor născuţi în diferite state membre ale Uniunii Europene (83.6%), urmată de Portugalia (82,7%), Suedia (80,7%) şi Estonia (80,2%).

Suedia (85,5%), Germania (81,6%) şi Olanda (80,5%) aveau anul trecut cea mai ridicată rată a angajării în rândul populaţiei native, arată datele Eurostat.

În schimb, Grecia are cea mai scăzută rată a angajării în rândul populaţiei autohtone (58,1%) şi pentru migranţii născuţi în diferite state membre ale Uniunii Europene (56,1%), în timp ce Belgia are cea mai scăzută rată a angajării în rândul migranţilor născuţi în afara blocului comunitar (52%).