Cei mai buni cartofi la cuptor cu lămâie. Reţeta lui Jamie Oliver

Când ne gândim la garnituri de legume, cartofii sunt de cele mai multe ori varianta salvatoare. Însă dacă te-ai plictisit de clasicii cartofi prăjiţi, alege o reţetă de cartofi la cuptor cu lămâie, după o reţetă recomandată de Jamie Oliver.

RomaniaTV.net
21 apr. 2017, 08:03
Cei mai buni cartofi la cuptor cu lămâie. Reţeta lui Jamie Oliver

Cei mai buni cartofi la cuptor cu lămâie – Ingrediente

1 kg cartofi
2 lămâi
1 lingură seminţe de coriandru
ulei
1 lingură de oregano uscat
sare
piper

Cei mai buni cartofi la cuptor cu lămâie – Mod de preparare

Încălzeşti cuptorul la foc mare. Descojeşti cartofii şi îi tai în jumătăţi, tai lămâile felii groase şi pisezi seminţele de coriandru într-un mojar, cu ajutorul unui pistil. Fierbi cartofii în apă clocotită cu sare, între 10 şi 12 minute, până se înmoaie la exterior. Îi scurgi bine şi îi laşi să se usuce 1 minut. Încingi câteva linguri de ulei într-o tavă, în cuptor, câteva minute, apoi arunci cartofii în ea, feliile de lămâie, seminţele pisate de coriandru şi oregano uscat. Condimentezi bine cu sare şi piper şi amesteci bine până când cartofii sunt bine acoperiţi în ulei şi condimente. Dai tava la cuptor 45-60 de minute, întorci cartofii cât mai des, astfel încât să se coacă pe toate părţile.

Încearcă şi o reţetă de pește pe grătar cu sos salsa de roșii, iar alături poţi servi cartofii la cuptor!