Centrul Atenei, scena unor violenţe comise de către aproape 200 de persoane

Confruntări violente între aproximativ 200 de persoane au avut loc în centrul Atenei în prima parte a zilei de marți după demonstrațiile pașnice care au avut loc în favoarea drepturilor migranților și ale refugiaților, relatează agenția DPA.

30 aug. 2016, 10:55
Centrul Atenei, scena unor violenţe comise de către aproape 200 de persoane

În imaginile difuzate de către televiziunea elenă ERT se poate vedea cum poliția face uz de grenade asurzitoare și lacrimogene pentru a dispersa persoanele violente, care dădeau foc la tomberoane și aruncau cu cocteiluri molotov și pietre asupra forțelor de ordine.

Un agent de circulație a fost internat în spital după ce a fost agresat de către persoane violente neidentificate.

Potrivit sursei, situația s-a calmat până marți dimineața, arată Agerpres.