Cercetătorii au descoperit care este PERIOADA ANULUI în care creierul uman este CEL MAI ACTIV

Oamenii de ştiinţă au descoperit dovezi conform cărora creierul nostru are o anumită perioadă din an când este cel mai activ.

12 feb. 2016, 04:39
Cercetătorii au descoperit care este PERIOADA ANULUI în care creierul uman este CEL MAI ACTIV

Potrivit Descoperă, Cercetătorii de la Universitatea din Liege, Belgia, au recrutat 28 de voluntari tineri, sănătoşi, şi i-au testat în fiecare lună cu două sarcini cognitive diferite. Unul dintre teste măsura durata lor de atenţie, iar celălalt evalua memoria lor de lucru, care se referă la cantitatea de informaţii pe care creierul o poate stoca şi procesa pentru o perioadă scurtă de timp.

Pentru a fi siguri că rezultatele nu au fost influenţate de indici externi, participanţii au fost ţinuţi într-o cameră slab luminată pentru patru zile şi jumătate înainte de a fi testaţi, unde au fost lipsiţi de repere externe.

Voluntarii au fost conectaţi la aparate RMN pe toată durata testelor, ceea ce a permis cercetătorilor să observe cum creierele lor au funcţionat pe tot parcursul anului. Deşi rezultatele testelor nu diferă semnificativ în funcţie de anotimp, creierul participanţilor părea să fie mai lent în lunile reci. 

În timpul încercărilor de atenţie, activitatea creierului a fost mai mare în timpul solstiţiului de vară (cea mai lunga zi a anului) şi mai puţină în momentul solstiţiului de iarnă (cea mai scurta zi a anului). 

Cercetătorii sugerează că fenomenul poate fi o consecinţă a activităţilor strămoşilor noştri care ar fi fost mult mai activi în timpul verii şi, deşi creierele au evoluat, au rămas să reflecte această tendinţă.

Citeşte continuarea pe Descopera.ro