Cernobîl: Pentru construirea noului sarcofag, Ucraina mai are nevoie de 615 milioane de euro

Construcţia noului sarcofag de protecţie deasupra reactorului avariat de la centrala nucleară Cernobîl, în urma accidentului din 1986, ar putea fi suspendată pentru o perioadă nedeterminată din cauza unor probleme financiare.

16 sept. 2014, 12:43
Cernobîl: Pentru construirea noului sarcofag, Ucraina mai are nevoie de 615 milioane de euro

Din cauza crizei majore din Ucraina, autorităţile de la Kiev sunt în imposibilitate de a finaliza lucrările fără un ajutor suplimentar din partea G7. Ucraina ar mai avea nevoie de 615 milioane de euro pentru ridicarea structurii de oţel, destinată să acopere reactorul nr. 4 care a explodat cu 28 de ani în urmă, relatează marţi agenţia de presă DPA, citată de Itar-Tass.

În acelaşi timp, vechiul sarcofag care acoperă în prezent reactorul avariat prezintă numeroase fisuri, existând pericolul de scurgeri radioactive.

Un acord privind crearea unui fond responsabil de construcţia unui nou înveliş protector pentru reactorul nr. 4 a fost adoptat în 1997 de marile puteri occidentale reunite astăzi în cadrul G7.

De atunci s-a construit doar jumătate din sarcofagul de oţel, iar către sfârşitul anului 2014 fondurile alocate în acest sens se vor fi epuizat, potrivit DPA.

În prezent, reactorul nr. 4 de la centrala nucleară Cernobîl se află sub vechiul sarcofag de beton, construit în grabă în noiembrie 1986. Conform ITAR-TASS, acesta ascunde sub el aproximativ 180 de tone de uraniu slab îmbogăţit – 235, 70 de tone de reziduuri metalice radioactive, beton, masă sticloasă, 35 de tone de praf radioactiv, de peste 2 milioane de Curie.

Termenul de garanţie al acestui sarcofag a expirat în 2006. Ţările occidentale donatoare au decis să aloce iniţial 768 milioane de dolari pentru planul de acţiuni cu privire la construcţia noului sarcofag şi transformarea centralei într-un sit sigur ecologic. Mai târziu, această suma a fost ajustată, în sensul suplimentării ei, în contextul în care s-a ajuns să se vorbească de suma de 1,5 miliarde de euro pentru acest proiect.

La ora actuală, Germania, ţară care asigură preşedinţia G7, urmează să depună eforturi pentru a convinge statele din acest grup să aloce fondurile necesare terminării construcţiei noului sarcofag.

‘Terminarea noului adăpost este necesară pentru a acoperi în mod fiabil reactorul avariat şi a face posibilă operaţiunea de demontare’ a acestuia, a declarat pentru DPA ministrul german al mediului, Barbara Hendricks. Guvernul federal ca parte a preşedinţiei sale la G7 va face tot ce este posibil în acest sens, a afirmat ea.

Pe de altă parte, partidul Verzilor atrage atenţia asupra tuturor obiectivelor nucleare din Ucraina. Reprezentantul Greenpeace, Tobias Münchmeyer, consideră că evenimentele din estul Ucrainei pun în pericol siguranţa majorităţii instalaţiilor nucleare ucrainene. Înainte de decretarea armistiţiului la 5 septembrie în estul Ucrainei, el a avertizat că eventuala avariere a reţelei de alimentare cu energie electrică pe o rază de câteva sute de km distanţă de centralele nucleare ucrainene, între care centrala Zaporojie, ar putea declanşa oprirea sistemului de răcire a generatoarelor.