Cetăţean român cu mandat european de arestare, depistat la frontieră

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat un cetățean român care avea emis pe numele lui de către autoritățile din Italia un mandat european de arestare pentru aderarea la o grupare de criminalitate organizată, informează ITPF Sighetu Marmației.

RomaniaTV.net
11 nov. 2017, 14:49
Cetăţean român cu mandat european de arestare, depistat la frontieră

”Ieri, 10 noiembrie, în jurul orei 15,00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară cetățeanul român, Grigore I., în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în județul Tulcea. În urma verificărilor efectuate pentru ieșirea din România, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul figurează ca fiind urmărit internațional. Bărbatul avea emis pe numele lui un mandat european de arestare, fiind căutat de către autoritățile din Italia pentru aderarea la o grupare de criminalitate organizată”, se arată într-un comunicat de presă.

Persoana în cauză a fost predată de către polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.