CFR Cluj a anunţat numele antrenorului pentru viitorul sezon. Dat ca şi plecat în China, Dan Petrescu a luat decizia finală

CFR Cluj a câștigat titlul de campioană în Liga 1, iar la câteva ore distanță a aflat cine o va conduce în dificila aventură către grupele Ligii Campionilor. Dan Petrescu i-a adus CFR-ului al 4-lea trofeu de campioană a României. În ciuda incertitudinilor legate de viitorul său în Gruia, lucrurile par din ce în ce mai clare după ultimele reacții.

21 mai 2018, 09:42
CFR Cluj a anunţat numele antrenorului pentru viitorul sezon. Dat ca şi plecat în China, Dan Petrescu a luat decizia finală

Imediat după victoria de titlu cu Viitorul, Dan Petrescu a anunțat că va fi pe banca feroviarilor şi în stagiunea viitoare.

”Îmi doresc să facem mai mult. Voi discuta cu patronii. Sigur, în gupele Champions League este imposibil să ajungem, dar în grupele Europa League putem ajunge. Și aici dacă sunt antrenor nu am frică de nimeni și voi lupta. 

Am 2 ani contract și din punctul meu de vedere vreau să rămân. Eu nu am ce condiții să pun, dacă am contract pe 2 ani. Nu vreau să fac prea mari schimbări și să rup clubul în două. Avem nevoie de jucători tineri, mai ales la mijloc”, a explicat Dan Petrescu, la TV Digi Sport. 

Astăzi, Iuliu Mureşan, președintele ardelenulor, a ținut şi el să specifice că antrenorul va rămâne, după discuţia avută cu patronul Neluţ Varga.

”Dan Petrescu rămâne. Am vorbit cu patronul echipei care mi-a spus că rămâne. Şi Dan Petrescu a spus asta. Ca orice om, Dan Petrescu are o persoană – două extrem de apropiate, cu care împărtășește toate detaliile. Și el le-a spus acestora că nu vrea să plece”, a comentat preşedintele CFR-ului pentru aceeași sursă.

În urmă cu nici două luni de zile, pe 30 aprilie, Dan Petrescu era dat ca și plecat în China. Atunci, au apărut zvonuri conform cărora Petrescu ar fi semnat deja cu chinezii de la Guizhou. 

Câştigătorii Ligii 1 au rămas fără trofeu, la scurt timp după ce l-au primit. „S-a rupt? Cum s-a rupt”

CFR Cluj a câştigat al patrulea titlu de campioană a Ligii I din istorie, însă clujenii nu au apucat să se bucure prea mult timp de trofeu, pentru că au reuşit ”performanţa” de a-l rupe la scurt timp după ce l-au primit. 

Antrenorul clujenilor, Dan Petrescu, a vrut să prezinte trofeul Ligii 1 la televizor, dar a avut parte de o surpriză, acesta se desprinsese de pe soclu. În cele din urmă, ”Bursucul” a renunţat la idee şi l-a lăsat pe un membru din staff-ul echipei să prezinte trofeul.

”Bine că am apucat să fac poze cu el”, a comentat antrenorul CFR-ului.