CGMB a aprobat majorările de capital la trei companii municipale: 1,2 miliarde de lei pentru cumpărarea creanţelor ELCEN

Primăria Capitalei va majora din nou capitalul social al companiilor municipale, de această dată la Compania Municipală Energetica, cea pentru întreţinerea arborilor şi spaţiilor verzi şi cea pentru iluminat public, cu suma totală de 1,32 de miliarde de lei, potrivit unor proiecte de hotărâre aprobate joi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

RomaniaTV.net
23 aug. 2018, 14:42
CGMB a aprobat majorările de capital la trei companii municipale: 1,2 miliarde de lei pentru cumpărarea creanţelor ELCEN

Proiectele de hotărâre au fost aprobate cu majoritatea PSD-ALDE, în timp ce consilierii general USR şi PNL au votat împotrivă. Astfel, Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde Bucureşti SA va primi în plus 51,8 milioane de lei, capitalul social al companiei urmând să fie, în total, de 65,76 milioane de lei. Nu se precizează în proiectul de hotărâre pentru ce este exact necesară această sumă.

Capitalul social al acestei companii a fost majorat deja de două ori, cu suma de 4,17 milioane de lei în septembrie anul trecut şi cu 6,63 milioane de lei în decembrie anul trecut. Aceasta este a treia majorare de capital.

„Scopul majorării capitalului social al Companeii Municipale Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde Bucureşti SA este acela de a susţine financiar activitatea companiei, în vederea îndeplinirii obiectului de activitate prin asigurarea necesarului de fonduri pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii societăţii”, se arată în proiectul de hotărâre.

Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti SA ar urma să primească din bugetul Primăriei Capitalei 12,74 de milioane de lei la majorarea capitalului social, urmând ca acesta să fie, în final 22,66 milioane de lei. Din această nouă sumă, jumătae, peste 6 milioane de lei, va fi alocată iluminatului festiv, care „are un rol important în marcarea anumitor evenimente sau sărbători specifice comunităţii şi care nu poate fi neglijat din perspectiva creşterii performanţei sociale a serviciului”. Astfel, municipalitatea vrea să achiziţioneze perdele şi şiruri de luminiţe, precum şi figurine 3D.

Restul sumei va fi alocată, potrivit proiectului de hotărâre, pentru utilaje, diverse dispozitive şi echipamente şi un soft pentru dispeceratul companiei.

Compania Municipală Energetica Bucureşti SA ar urma să primească, la rândul său, o majorare de capital de 1,26 de miliarde de lei, totalul capitalului social ajungând la 1,56 de miliarde de lei. Şi această companie a mai beneficiat de o majorare de capital în septembrie anul trecut, când a primit aproape 300 de milioane de lei.

Municipalitatea justifică necesitatea majorării de capital prin faptul că această companie trebuie să preia creanţele de la ELCEN.

„Scopul majorării capitalului social al societăţii prin emisiunea de noi acţiuni în schimbul unor noi aporturi în numerar este susţinută de considerentul privind realizarea conceputului de SACET prin preluarea creanţelor deţinute de către creditorii ELCEN SA, cât şi a investiţiilor realiate de ELCEN SA. (…) Prin realizarea majorării de capital social se pun bazele conceputului SACET, se pot accesa liniile disponibile de finanţare pe fonduri europene puse la dispoziţie de Comisia Europeană pentru modernizarea serviciului de alimentare cu energie termică şi transportul acesteia ce va conduce la reducerea costurilor şi la recuperarea investiţiei”, se arată în proiectul de hotărâre.

Consilierii generali şi-au dat acordul de principiu în şedinţa din 17 mai ca Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) şi Societatea Comercială Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) să fie transferate la Companie Municipală Energetică SA. Planul iniţial al municipalităţii era, însă, transformarea RADET în societate pe acţiuni sub denumirea RADET SA, achiziţionarea pachetului de acţiuni ELCEN de la Ministerul Energiei şi fuziunea prin absorbţie a ELCEN de către RADET.

Potrivit hotărârii de atunci, administratorul judiciar al RADET, RomInsolv SPRL a solicitat acordul de principiu al consilierilor generali a transferului RADET către Compania Municipală Energetică SA. La rândul său, ELCEN a solicitat acelaşi lucru.

Primăria Capitalei spunea că planul de reorganiare a RADET trebuie modificat pentru a „asigura un vot pozitiv din partea creditorului majoritar ELCEN”.

Astfel, planul de reorganizare prevede, în mare, transferul tuturor activităţilor desfăşurate de RADET, toate activele, inclusiv softurile, brevetele, stocurile, bazele de date, proiectele tehnice, contractele cu furnizorii şi cele cu clienţii, inclusiv cu salariaţii. De asemenea, vor fi transmise şi creanţele şi debitele din timpul procedurii împreună cu încasările şi plăţile curente, cu excepţia creanţelor bugetare curente.

Municipalitatea explica atunci urgenţa proiectului prin starea avansată a procedurii de insolvenţă.

„Urgenţa rezidă din stadiul avansat al procedurii insolvenţei, în cadrul căreia votul creditorilor asupra planului de reorganizare depus a fost suspendat de ELCEN la cererea comitetului său creditor, sens în care, având în vedere considerentele generale expuse, cele două entităţi trebuie să prezinte planuri de reorganizare compatibile şi coordonate în cele două proceduri de insolvenţă RADET-ELCEN”, se arată în hotărâre.

Elcen a intrat în insolvenţă în 2016, decizie luată de autorităţi pentru a rezolva problema datoriilor istorice dintre companie şi RADET, dar şi pe care acestea le au către terţi.

RADET Bucureşti se află în insolvenţă tot din 2016. Regia administrează cel mai mare sistem de termoficare din România, deţinând 43 la sută din piaţǎ. Furnizează energie termică pentru aproximativ 562.000 de apartamente, reprezentând 8.200 de blocuri de locuinţe şi aproximativ 300 de imobile, în care trăiesc 1,21 milioane locuitori, precum şi pentru aproximativ 5.100 de instituţii, obiective sociale şi agenţi economici.

RADET asigură 72 la sută din necesarul de energie termică al Capitalei. Din totalul energiei furizate de Regie, consumul populaţiei reprezintă aproximativ 90 la sută.