Chiar se simte român. Gnohere şi-a ales un prenume românesc. Prietenii i-au făcut pe plac şi îl strigă deja „Ionuţ”

Eddy Harlem Gnohere (30 de ani), atacantul francez al celor de la FCSB, născut chiar la Paris, se simte foarte bine în România, așa că a luat în serios ideea de a obține și cetățenia, mai ales că așa poate ajunge să joace și pentru tricolori. În acest sens, ”Bizonul” și-a ales chiar și un prenume.

08 nov. 2018, 09:59
Chiar se simte român. Gnohere şi-a ales un prenume românesc. Prietenii i-au făcut pe plac şi îl strigă deja „Ionuţ”

Vârful roș-albaștrilor, devenit între timp și un idol pentru galeria bucureștenilor, datorită evoluțiilor sale și golurilor constant marcate, care l-au propulsat în topul celor mai buni fotbaliști străini din istoria fotbalului românesc, vrea ca pe viitor să poarte prenumele Ionuț, scrie digisport.ro.

Rămâne de văzut dacă Eddy va merge până la capăt cu acest plan sau va rămâne doar la stadiul de intenție. Cert este că prin vestiar, dar și în cercul său de prieteni lui i se spune deja „Ionuț Bizonescu”.