Cinci persoane au fost rănite, în urma unui accident grav pe Autostrada Soarelui

Cinci persoane au fost rănite, joi dimineaţă, în urma unui accident produs pe Autostrada Soarelui, în zona localităţii Lehliu (Călăraşi), după ce un autoturism a lovit un camion, traficul în zonă fiind blocat câteva zeci de minute.

02 mai 2013, 07:53
Cinci persoane au fost rănite, în urma unui accident grav pe Autostrada Soarelui

Accidentul a avut loc pe sensul Constanţa – Bucureşti, la kilometrul 63, în zona localităţii Lehliu, potrivit reprezentanţilor Infotrafic, scrie Mediafax.

Astfel, un autoturism Volkswagen Golf a intrat într-un camion înmatriculat în Bulgaria, iar în urma impactului cinci persoane au fost rănite.

Cei cinci răniţi, toţi din autoturism, au fost transportaţi la spital. Şoferul şi trei pasageri din maşină au fost duşi la spitalul din Lehliu, iar pasagerul din dreapta a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

Poliţiştii spun că accidentul a avut loc din cauza nepăstrării distanţei corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi a oboselii.

Traficul rutier în zonă a fost blocat aproximativ 40 de minute pentru măsurători, fiind deviat pe DN3 Bucureşti-Călăraşi-Constanţa, prin Lehliu.

Scene incredibile pe Autostrada Soarelui: Mai multe persoane au dansat hora VIDEO