Cinci persoane rănite după ce o maşină condusă de un şofer beat a intrat în două căruţe şi a luat foc

Cinci persoane, printre care o fetiţă în vârstă de 8 ani, care se aflau în 2 căruţe, au ajuns la spital, duminică seara, după ce atelajele au fost lovite de un autoturism condus de un şofer băut, maşina luând foc în urma impactului

24 oct. 2016, 02:56
Cinci persoane rănite după ce o maşină condusă de un şofer beat a intrat în două căruţe şi a luat foc

Accidentul s-a petrecut pe Drumul Judeţean 546, în jurul orei 20.30, cele două căruţe mergând spre oraşul Drăgăneşti Olt, când au fost lovite de un autoturism care venea din sens opus.

În urma impactului, autoturismul a luat foc, fiind afectat în proporţie de 90 la sută. În maşină se afla doar şoferul, care a reuşit să iasă înainte de izbucnirea incendiului. Potrivit surselor MEDIAFAX, şoferul consumase bauturi alcoolice.

În cele două căruţe se aflau cinci persoane, printre care şi o fetiţă în vârstă de 8 ani. Toţi au ajuns la spital. „Autoturismul a fost găsit în flăcări, arzând generalizat. Incendiul a fost lichidat de pompieri, iar doi răniţi au fost preluaţi de echipaje ale Serviciului Judeţean de ambulanţă, aflate în traseu. Echipajul SMURD a asistat o persoană, la faţa locului şi a transportat la UPU un minor, în vârstă de 8 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonier major Alin Băsăşteanu.

Şoferul maşinii s-a ales cu dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.