Mite Kremnitz a fost una dintre marile pasiuni ale lui Eminescu. Poetul a adorat-o pe blonda nemţoaică şi i-a dedicat poezia „Atât de fragedă”. Mite, în schimb, l-a respins, din cauza poziţiei sociale, scrie adevarul.ro

Eminescu şi Mite s-au cunoscut pe vremea când poetul lucra la ziarul conservator „Timpul”. Aceştia s-au văzut pentru prima dată la una dintre seratele literare ale lui Maiorescu. Cei doi s-au mai văzut la cenaclul Junimea şi la Palatul Regal.

Alte Articole

Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele ...

Jador s-a hotărât! Cine va face spectacol la nunta lui cu Oana ...

TJ Miles, decis să treacă la pasul următor alături de Francisca. ...

Mite l-a angajat pe Eminescu ca să îi predea lecţii de limba română. Blonda nemţoaică, după care poetului i se aprinseseră călcâiele de la prima vedere, a recunoscut în memorii că întâlnirea cu poetul a fost o decepţie .

„Timid şi stângaci, neîndemânatic în fiecare mişcare, un om care, după aparenţă cunoscuse tot atât de puţină disciplină corporală, ca şi pe acea spirituală. Mai mult scund decât înalt, un cap ceva prea mare pentru statura lui, prea cărnos la faţă, nebărbierit, cu dinţi mari galbeni, murdar pe haină şi îmbrăcat fără nicio îngrijire, cu mâna neîngrijită, poate nespălată. Eram atât de decepţionată încât mă durea deosebirea dintre adevăratul Eminescu şi cel care trăise în închipuirea mea. Mânca cu zgomot, râdea cu gura plină, un râs care mie îmi părea brutal. Îl preţuisem mai mult decât preţuia”, scria Mite Kremnitz în memoriile ei despre întâlnirea cu Eminescu.

Eminescu, însă a fost vrăjit pe loc de frumuseţea blondei nemţoaice. „O creatură ideală, frumoasă, uşoară ca un vis. De talie cam mică, cu părul blond, cu ochi albaştri, de un albastru clar azuriu, cu o pieliţă dulce, cu vinişoare ca de alabastru, ea amintea prin alcătuirea ei gingaşă şi delicată, de porţelanurile de Saxa, cu o nuanţă rece de o fiinţă din nord”. o descrie Nicolae Petraşcu pe nemţoaica Mite Kremnitz în cartea „Icoane de lumină”.

Poziţia socială, însă a determinat-o pe frumosa Mite să-l respingă pe marele poet.

„Desconsiderarea şi dispreţul Mitei pentru Eminescu ba parcă şi o ură surdă împotriva talentului săi veneau din faptul că ea se credea pe o treaptă socială inferioară” , susţine N. Petraşcu.

Un episod din zilele în care Eminescu îi preda lecţii de gramatică a fost descris de Mite în cartea „Amintiri fugare despre Mihai Eminescu”, publicată în 1933.

Citeşte şi Chefurile de altădată. Beţii de pomină cu Creangă şi Eminescu. Ce cârciumi preferau corifeii literaturii române