Cine ar putea prelua postul de vicepreşedinte al PE în locul Corinei Creţu

Premierul Victor Ponta a declarat luni că unul dintre social-democraţii Ioan Mircea Paşcu, Victor Boştinaru sau Cătălin Ivan poate prelua funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European de la Corina Creţu, ca urmare a nominalizării acesteia în Comisia Europeană.

22 sept. 2014, 12:08
Cine ar putea prelua postul de vicepreşedinte al PE în locul Corinei Creţu

‘Haideţi să fie întâi liber (postul de vicepreşedinte – n.r.), după care sunt câţiva dintre colegi – domnul Ioan Mircea Paşcu, domnul Boştinaru, domnul Cătălin Ivan – care au suficientă experienţă în Parlamentul European şi care cu siguranţă pot fi buni vicepreşedinţi ai Parlamentului European. Este funcţia PSD prin algoritmul politic şi probabil că unul dintre cei trei colegi ai mei… Însă aceasta va decide delegaţia noastră’, a declarat Victor Ponta, la Palatul Parlamentului, întrebat pentru cine va negocia, în calitate de preşedinte al PSD, portofoliul de vicepreşedinte al PE-

Social-democrata Corina Creţu, nominalizată pentru postul de comisar european pentru Politică Regională, este audiată luni în Comisiile pentru afaceri europene ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

CORINA CREŢU, nominalizată pentru postul de comisar european, audiată în Parlament

La audierea care se desfăşoară cu uşile închise a participat şi premierul Victor Ponta.

Corina Creţu a fost aleasă europarlamentar în 2012 şi a fost desemnată vicepreşedinte al Parlamentului European din partea grupului europarlamentar Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), al doilea ca mărime din legislativul european.