Cine pe cine a agresat la Înalta Curte, în procesul Liviu Dragnea

Din înregistrările de marţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se vede atitudinea agresivă a fostului jurnalist Mălin Bot, care acuză la rândul său că a fost agresat de bodyguarzii care l-au escortat pe Liviu Dragnea.

04 oct. 2017, 09:52

Mălin Bot s-a plâns că a fost agresat de bodyguarzi, însă la fel poate fi considerată şi atitudinea sa faţă de Liviu Dragnea, pe care l-a insultat în continuu, apelându-l „infractor”.

Puteţi urmări aici video cu incidentele de marţi de la Înalta Curte.

Un scandal a izbucnit marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție, între susținătorii lui Liviu Dragnea și un mic grup de protestatari, după terminarea procesului în care președintele PSD este judecat pentru instigare la abuz în serviciu.

La terminarea procesului, în momentul în care Dragnea a ieșit afară, un bărbat a încercat să-l blocheze pe Mălin Bot în sediul instanței, însă a fost ‘eliberat’ de un jandarm.

În curtea interioară a instanței, susținătorii lui Dragnea s-au îmbrâncit atât cu protestatarii, cât și cu jurnaliștii, chiar dacă la fața locului se afla un dispozitiv impresionant de jandarmi. Jurnalistul Mălin Bot a reclamat faptul că un bărbat l-a lovit, agresorul fiind ridicat de jandarmi și băgat în dubă.

Citeşte şi: Liviu Dragnea a plecat de la instanţa supremă înconjurat de gărzi de corp. Un bodyguard, ridicat de jandarmi VIDEO