CINE sunt cele două hoaţe care terorizează studentele la cumpărături în Iaşi VIDEO

Două tinere din Păcureţ, de 22 şi 23 de ani, le terorizează pe studentele care ies seara la cumpărături în Copou, în Iaşi. Celor două hoaţe le cad victime, în general, studentele care merg să îşi ia ceva de mâncare de la fast food lângă campusul studenţesc. 

31 ian. 2017, 18:01
CINE sunt cele două hoaţe care terorizează studentele la cumpărături în Iaşi VIDEO

Două tinere, hoaţe din Păcureţ, au fost surprinse şi aseară de camerele video ale unui fast food din Copou, de lângă Spitalul Parhon, chiar când băgau mâna în poşeta unei tinere care își cumpăra ceva de mâncare.

Cele două hoațe din imagini se numesc Luminița Bobocel (23 ani) și Mariana Lăcustă (22 ani), informează Ziarul de Iaşi. 

În imagini se poate vedea cum trei studente se opresc în faţa fast food-ului şi vorbesc cu vânzătoarea. Cele două hoaţe sunt în spatele lor, şi după ce le filează, se apropie de una dintre fete şi îi deschide geanta atârnată pe umăr. Din geantă, hoaţa scoate un telefon mobil însă gestul este surprins de tânără. Hoaţa îi înapoiază telefonul fetei, însă se ţine scai de grupul de fete şi până la urmă îi fură portofelul.

„Poliţiştii ieşeni au identificat două tinere de 22 şi 23 de ani, din municipiul Iaşi, cercetate pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi complicitate la furt calificat. Aceastea au fost reţinute pentru 24 de ore. Pe data de 30 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat două tinere de 22 şi 23 de ani, din municipiul Iaşi, bănuite de comiterea infracţiunilor de furt calificat şi complicitate la furt calificat.
Astfel, la data de 2 decembrie 2016, aflându-se pe bulevardul Carol I, din municipiul Iaşi, aceastea ar fi sustras din poşeta unei femei un portofel cu acte şi bani, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 400 de lei. Prejudiciul a fost recuperat şi predat persoanei vătătmate”, informează Poliţia Iaşi într-un comunicat. 

Tinerele au fost reţinute, pe bază de ordonanţă, pentru 24 ore. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt.