COD RUTIER: Lovitură pentru toţi cei care vor să-şi ia permis de conducere

COD RUTIER: Ordinul privind reglementarea activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere a fost publicat, recent, în Monitorul Oficial. Potrivit acestuia, şcolile de şoferi nu vor mai putea fi înfiinţate de persoane fizice autorizate (instructorii auto independenţi), întreprinderi familiare sau întreprinderi individuale. Altfel spus, începând din 12 februarie, şcolile de şoferi vor putea fi organizate ca societăţi comerciale sau în cadrul regiilor autonome.

17 feb. 2014, 08:27
COD RUTIER: Lovitură pentru toţi cei care vor să-şi ia permis de conducere

COD RUTIER: Actul normativ publicat recent în Monitorul Oficial îi nemulţumeşte pe instructorii auto, potrivit cugetliber.ro. Ministerul Transporturilor a transmis noile reguli în condiţiile în care reglementările privind activitatea şcolilor de şoferi şi a instructorilor auto au fost suspendate în baza unei hotărâri judecătoreşti, astfel că nu exista un document care să reglementeze acest domeniu.

Citeşte şi Legile TAXIMETRIEI, prioritate în actuala sesiune parlamentară

„Vrem să contestăm prevederile, pentru că pe unele dintre ele instanţa deja le-a anulat. Ei încă se încăpăţânează să le reintroducă. De exemplu, dacă sunteţi instructor în devenire, trebuie ca la cazierul auto să nu fi avut permisul suspendat pentru consum de alcool în ultimele şase luni. Însă dacă doriţi să vă faceţi instructor independent, trebuie să nu fi avut permisul suspendat din orice motive pe ultimii trei ani. Păi nu înţeleg, ce e cu discriminarea aceasta între instructori? Sau dacă vreţi să vă deschideţi şcoală şi sunteţi persoană desemnată, nu vă cere absolut nicio condiţie. În schimb, totul e împotriva persoanelor fizice autorizate, adică a instructorilor auto independenţi„, a precizat Petrică Bordeianu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Formatorilor Auto din România (FNFA).

Citeşte şi Şpagă de tot râsul în dosarul mafiei permiselor auto din Gorj. Iată ce au primit instructorii

Preşedintele FNFA spune că Ministerul Transporturilor are interese ascunse şi îşi doreşte să-i elimine pe instructorii auto independenţi de pe piaţă, aceştia fiind cei mai profesionişti.

„Cei mai profesionişti de pe piaţă la acest moment sunt PFA-urile, care se află în competiţie cu angajaţii lor şi aceştia din urmă pierd teren. Păi mi se pare şi normal, când te duci să faci şcoala, te duci să o faci cu instructor bun, nu te interesează şcoala, ci instructorul”, a mai spus Petrică Bordeianu.

NOUL COD RUTIER, potrivit proiectui MAI

Ministerul Afacerilor Interne a publicat pe site-ul institutiei forma revizuita a proiectului OUG ce modifica si completeaza Codul Rutier, la 10 zile dupa varianta propusa initial. „Forma revizuita a proiectului de act normativ a fost redactata in baza propunerilor, sugestiilor si opiniilor primite pana in prezent din partea cetatenilor, societatii civile, a diferitilor parlamentari care au avut luari de pozitie publica sau organizatii non-guvernamentale, ca urmare a supunerii documentului initial in dezbatere publica”, anunta institutia. Concret, noul proiect dat publicitatii stabileste sanctiuni mai mici decat forma propusa in prima faza de autoritati.

Astfel, s-a eliminat prevederea potrivit careia permisul auto va fi suspendat pentru soferii care nu isi achita amenda de circulatie. Prima varianta a proiectului de OUG, supusa dezbaterii publice acum 10 zile, stabilea ca, daca nu se face dovada achitarii amenzii in termen de 30 de zile, dreptul de a conduce autovehicule va fi suspendat de drept.

Totodata, a fost scoasa si dispozitia care stabilea amenzi de pana la 16.000 lei si permis suspendat pentru 2 ani pentru conducatorii auto care nu respecta culoarea rosie a semaforului, precum si cea care prevedea amenda de 10.000 lei si permis suspendat pe 120 de zile pentru soferii care nu acorda prioritate de trecere pietonilor angajati in traversare prin locuri special amenajate, Astfel, cei care nu acorda prioritate de trecere pietonilor vor fi sanctionati ca si pana acum, cu amenda de pana la 40 lei si permis suspendat pentru 30 de zile.

Potrivit declaratiilor recente ale premierului Victor Ponta, documentul aflat astazi pe masa guvernantilor cuprinde si alte modificari decat cele legate de amenzi, precum asigurari ca autorul unui accident grav nu va ramane in posesia permisului pana la o decizie definitiva a instante.

Mai precis, in prezent, cel care comite accidentul sau are dosar penal primeste de la procuror o prelungire a dreptului de a conduce pana cand se da o hotarare definitiva. Conform noilor propuneri, insa, procurorul sau judecatorul va putea prelungi dreptul de a conduce numai daca nu exista niciun pericol pentru circulatia pe drumurile publice. „Sincer, cred ca multi procurori si judecatori nu-si vor asuma raspunderea sa lase un criminal sa mearga in continuare cu masina sau, daca si-o asuma, ai niste cai de atac”, a mentionat primul-ministru in cadrul unei emisiuni televizate.

In ceea ce priveste plata amenzilor, se va face un cont unic la Trezorerie, astfel ca indiferent unde se plateste amenda, banii vor intra in acel cont, dupa care ajung la primarii. „Politia va avea acces in contul de la Trezorerie, vede ca nu este platita amenda si va trimite soferului instiintare ca i se suspenda permisul pana plateste amenda”, a precizat premierul. „Nu se strange niciun leu din amenzi la buget, orice amenda se duce la autoritatile locale. Deci pe mine nu ma intereseaza in acest caz cu banii, ma intereseaza, insa, ca miile de oameni care au murit sa nu ii contabilizam doar la cifre. Ci vreau sa luam o masura care se ia in toate tarile europene, de toleranta zero fata de infractiunile din domeniul rutier”, a continuat sa explice Ponta.

In plus, noile reglementari in materie prevad sanctiuni mai mici pentru cei care consuma o cantitate mica de alcool. Mai exact, potrivit declaratiilor primului-ministru, de la 0,2/1000 concentratia alcoolului pana la 0,5 va fi contraventie si se va sanctiona cu suspendarea permisului si amenda. In cazul in care concentratia alcoolului depaseste 0,5, va fi infractiune, aceasta in conditiile in care in momentul de fata este infractiune de la 0,8/1000 concentratia alcoolului. „In toata Europa este 0,5 si, intr-adevar, o persoana care are 0,6-0,7 e un pericol”, sustine Ponta.

Pe de alta parte, premierul este de parere ca daca ciocnesti un pahar de vin, nu e nicio problema, iar politia nu ar trebui sa iti ia carnetul. „Daca te duci la o nunta si ciocnesti cu mireasa si cu mirele un pahar sau daca te duci, nu stiu, la fotbal sau la baschet si bei o bere, e contraventie si trebuie sa-ti ia permisul. Totusi, care e practica europeana, legislatia europeana? De la 0 la 0,2/1000, ceea ce inseamna o cantitate foarte mica de alcool, nu este nici macar contraventie. Deci ai ciocnit un pahar de vin, nu e nicio problema, de la 0 la 0,2 nici macar nu iti ia politia carnetul, sa iti dea amenda”, a precizat primul-ministru.

NOUL COD RUTIER: Amenzile scad usor

Modificarile propuse de MAI vizeaza, in continuare, pedepse mai mari pentru soferii care nu respecta regulile de circulatie, insa amenzile scad usor comparativ cu prima forma data publicitatii de institutie.

Mai exact, documentul modifica, si de aceasta data, clasele de sanctiuni. Astfel, in prezent sunt cinci clase de sanctiuni, ultima dintre ele, clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amenda, fiind valabila doar pentru persoanele juridice. Noile dispozitii stabilesc, insa, ca acestei clase ii vor corespunde de la 21 la 50 puncte-amenda, iar sanctiunile vor putea fi aplicate si persoanelor fizice. In plus, se introduce o noua clasa, clasa a VI-a – de la 51 la 120 puncte-amenda. Acest lucru inseamna ca soferii vor scoate din buzunar maxim 9.600 lei daca incalca legea, fata de 16.000 lei, cat prevedea prima varianta a proiectului de OUG.

Nota: In forma supusa dezbaterii pulice acum 10 zile, clasa a VI-a prevedea de la 125 la 200 de puncte amenda. Avand in vedere ca valoarea unui punct-amenda reprezinta 10% din salariul minim brut pe economie (care, de la 1 iulie, este de 800 lei, n.red.), cea mai mare amenda pe care o puteau primi soferii era 16.000 lei.

Spre exemplu, sanctiunile scad in cazul soferilor care conduc sub influenta bauturilor alcoolice sau pentru cei care depasesc cu mai mult de 60 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv. Concret, daca in prima varianta a proiectului, acestia erau sanctionati cu amenda de pana la aproape 10.000 lei, acum amenda scade, in functie de noile clase de sanctiuni, pana la maxim 4000 lei. Se pastreaza, in schimb, prevederea potrivit careia acestor li se suspenda dreptul de a conduce pentru o perioada de 180 de zile.

Tot cu amenda prevazuta in clasa a V-a de sanctiuni (adica de la 21 la 50 de puncte-amenda) si cu retinerea permisului pentru 180 de zile vor fi sanctionati soferii care conduc un autovehicul a carui inmatriculare este suspendata, soferii care nu opresc la nivel cu calea ferata cand barierele sau semibarierele sunt coborate ori in curs de coborare, precum si soferii care conduc un autovehicul pe una din caile autostrazii, in sens opus celui in care se desfasoara in mod normal circulatia.

Prima varianta a proiectului de OUG prevedea urmatoarele sanctiuni:

  • pentru soferii care conduc un autovehicul a carui inmatriculare este suspendata: amenda de la 1.680 la 9.920 lei si permis suspendat pe un 1 an
  • pentru soferii care nu opresc la nivel cu calea ferata: amenda de la 10.000 la 16.000 lei si permis suspendat pe 3 ani
  • pentru soferii care conduc un autovehicul sau tramvai sub influenta bauturilor alcoolice: amenda de la 10.000 la 16.000 si permis suspendat pe 3 ani
  • pentru soferii care conduc un autovehicul pe una din caile autostrazii, in sens opus celui in care se desfasoara in mod normal circulatia: amenda de la 10.000 la 16.000 si permis suspendat pe 3 ani
  • Vanzarea unui autovehicul trebuie declarata in maxim 5 zile lucratoare

Documentul lansat in dezbatere publica a doua oara nu aduce modificari in ceea ce priveste vanzarea autovehiculelor. Astfel, ca si in varianta propusa acum 10 zile, noile reglementari stabilesc ca fostul proprietar are obligatia de a notifica autoritatii competente, in scris, instrainarea vehiculului, in termen de 5 zile lucratoare de la data transmiterii dreptului de proprietate, urmand ca aceasta sa faca mentiunea corespunzatoare in evidente si sa inscrie noul proprietar ca utilizator al vehiculului.

„Notificarea instrainarii se face prin declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte datele de identificare ale noului proprietar, insotita de copia actului translativ de proprietate si de copia documentului eliberat de organul fiscal al administratiei publice locale care confirma radierea de pe rolul fiscal al fostului proprietar”, se precizeaza in proiect.

Mai mult, in situatia in care noul proprietar nu solicita transcrierea transmiterii dreptului de proprietate in termen de 30 de zile de la data dobandirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, se opereaza de drept suspendarea inmatricularii vehiculului.

Important! In cazul contractelor de leasing financiar, comunicarea este efectuata de catre societatea de leasing financiar.

COD RUTIER: Proba practica si cea teoretica a examenului pentru permisul auto vor fi filmate

Ca si in propunerea initiala, MAI a inclus si in forma revizuita a proiectului de OUG dispozitiile potrivit carora proba teoretica si practica a examenului pentru permisul de conducere vor fi filmate, pentru asigurarea si verificarea legalitatii examenului.

„Pentru proba practica, sistemele tehnice de monitorizare se instaleaza pe autovehiculele folosite la sustinerea probei practice. Vehiculele utilizate la proba practica pentru categoriile AM, A1, A2 si A sunt exceptate de la aceste dotari”, se precizeaza in propunerea de act normativ.

Conform documentului citat, inregistrarea se stocheaza de catre serviciul public comunitar regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor care organizeaza examenul de obtinere a permisului de conducere pe o perioada de cel mult 6 luni de la data desfasurarii acestuia. Accesul la aceste materiale va fi permis numai serviciului public comunitar regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor care a organizat examenul de obtinere a permisului de conducere, precum si Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor.

NOUL COD RUTIER: Soferii, obligati sa puna centurile de siguranta minorilor

Proiectul, in varianta revizuita, pastreaza si obligatia conducatorilor de autovehicule de a se asigura ca persoanele minore poarta centurile de siguranta sau sunt transportate numai in dispozitive omologate.

„Conducatorii de autovehicule avand locuri prevazute prin constructie cu centuri de siguranta au obligatia sa se asigure ca, pe timpul conducerii vehiculului, persoanele minore poarta centurile de siguranta sau sunt transportate numai in dispozitive de retinere omologate in conditiile prevazute de regulament”, se precizeaza in documentul supus dezbaterii publice a doua oara.

Conform notei de fundamentare, clarificarea acestei proceduri este necesara intrucat actuala norma nu permite sanctionarea conducatorului de vehicul pentru savarsirea faptei de catre o persoana minora, in realitate acestuia revenindu-i obligatia de a se asigura ca minorul este transportat in conditii de siguranta. „Norma propusa instituie un mecanism concret de responsabilizare a conducatorului auto care transporta persoane minore”, sustine MAI.

COD RUTIER 2014: Sanctiunile cuprinse in prima varianta a proiectului erau abuzive

Reglementarile propuse initial au fost considerate abuzive de Uniunea Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR), care a solicitat reexaminarea cuantumului amenzilor si sanctiunilor propuse de MAI, dupa cum se precizeaza intr-un document de presa dat publicitatii acum cateva zile pe site-ul propriu.

Mai exact, institutia propunea o dezbatere publica in acest sens, luand in considerare impactul aplicarii sanctiunilor propuse asupra conducatorilor auto, si solicita elaborarea unui proiect de responsabilizare a tuturor participantilor la trafic, adica atat educarea comportamentului conducatorilor auto, a pietonilor, a biciclistilor cat si sporirea gradului de implicare a autoritatilor.

„Dorim sa aducem in atentie si sa subliniem faptul ca soferii profesionisti sau amatori nu pot fi considerati responsabili unici pentru siguranta rutiera din Romania”, se mentiona in documentul citat.

In acest sens, institutia a solicitat amendarea proiectului de act normativ in scopul introducerii in context a indatoririlor si raspunderii pietonilor (in caz de nerespectare a regulilor de circulatie sau de semnalizare necorespunzatoare), precum si a autoritatilor si institutiilor publice care au in administrare sau concesiune drumuri publice, poduri sau pasaje pietonale sau la nivel cu cale ferata (in caz de nefunctionare sau functionare defectuoasa).

„Consideram ca sanctiunile propuse prin proiectul de Ordonanta de Urgenta sunt abuzive, intrucat se propun amenzi de pana la 16.000 lei, ceea ce insumeaza valoarea a 20 de salarii, in conditiile in care salariul minim garantat in plata este de 800 lei. Avand in vedere acest aspect, UNTRR solicita ca sanctiunile sa fie progresive si proportionale”, se mentioneaza in comunicatul citat.

In plus, institutia sustinea ca proiectul de act normativ lansat initial de autoritati are un impact deosebit de grav pentru soferii profesionisti, avand in vedere ca sanctiunea complementara de suspendare a dreptului de conducere (dreptul la munca) se poate dispune de la 30 de zile daca nu se face dovada achitarii amenzii contraventionale, intre 120 si 180 de zile pentru depasirea vitezei si pana la 5 ani ca sanctiune administrativa.

Astfel, UNTRR a solicitat Guvernului sa demareze proiecte de educatie rutiera si campanii de constientizare sociala, care sa aiba ca obiectiv principal instruirea participantilor la trafic in scopul sporirii sigurantei rutiere. De asemenea, institutia solicita si cresterea numarului de controale in trafic precum si cresterea profesionalismului organismelor implicate in formarea profesio