Ciprian Marica, convocat la naţională după ce a semnat cu Getafe

Atacantul Ciprian Marica a fost inclus de selecţionerul Victor Piţurcă în lotul pentru meciurile cu Andorra şi Estonia, din preliminariile CM 2014, după ce a semnat contractul cu gruparea spaniolă Getafe.

RomaniaTV.net
28 sept. 2013, 13:02
Ciprian Marica, convocat la naţională după ce a semnat cu Getafe

Lăsat de Piţurcă pe dinafară pentru că nu îşi găsise echipă, Ciprian Marica revine printre tricolori. Noul atacant al lui Getafe a primit o convocare de principiu pentru ultimele două meciuri din calificările la Cupa Mondială din 2014, cu Andorra şi Estonia.

„Dupa ce a semnat ieri, 27 septembrie, un contract cu Getafe CF, internaţionalul român Ciprian Marica a primit azi un fax de convocare, DE PRINCIPIU, pentru ultimele două jocuri ale naţionalei noastre din cadrul grupei D a preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2014, contra Andorrei (11 octombrie 2013, ora 20.30, adica 21.30 – ora Romaniei, pe Estadi Comunal din Andorra La Vella) şi Estoniei (15 octombrie 2013, ora 21.00, pe Arena Naţională din Bucureşti), se arată pe site-ul FRF.

Marica a devenit al 14-lea stranier care a primit un astfel de fax, selecţionerul Victor Piţurcă urmând să decidă în 4 octombrie numele fotbaliştilor care vor primi faxuri de confirmare sau, dacă va fi cazul, faxuri de revocare a convocării iniţiale.

Joi, FRF a anunţat o listă de 13 jucători care activează în străinătate, convocaţi de principiu pentru partidele naţionalei cu Andorra şi Estonia: Bogdan Lobonţ (AS Roma), Vlad Chiricheş (Tottenham Hotspur), Dorin Goian (Asteras Tripolis), Paul Papp (AC Chievo), Răzvan Raţ (West Ham United), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Gabriel Torje (Espanol Barcelona), Bănel Nicoliţă (FC Nantes), Gheorghe Grozav (Terek Groznîi), Gheorghe Bucur (Kuban Krasnodar), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Bogdan Stancu (Genclerbirligi SK) şi Claudiu Andrei Keşeru (SC Bastia).

Reunirea lotului este programată luni, 7 octombrie, la ora 12.00, la Centrul Tehnic Naţional al FRF de la Mogoşoaia. Plecarea spre Barcelona este prevăzută, cu o cursă charter, miercuri, 9 octombrie, la ora 14.30, de pe Aeroportul Henri Coandă, drumul până la Andorra La Vella urmând să fie efectuat cu autocarul. Pe 10 octombrie este programat antrenamentul oficial, acesta începând în jurul orei locale 11.30 (12.30 – ora României), primele 15 minute fiind deschise presei. După încheierea acestuia, selecţionerul Victor Piţurcă va susţine conferinţa de presă oficială, urmat de un jucător.

În ziua de 12 octombrie, la ora 14.00 (15.00 – ora României), cursa charter va decola de la Barcelona spre Bucureşti, echipa intrând din nou în cantonamentul de la Mogoşoaia, unde va pregăti meciul cu Estonia.

Echipa naţională a României va disputa ultimele două jocuri din cadrul grupei D a preliminariilor Cupei Mondiale 2014, contra Andorrei (11 octombrie, ora 21.30 României, pe Estadi Comunal din Andorra La Vella) şi Estoniei (15 octombrie, ora 21.00, pe Arena Naţională din Bucureşti).