Civili ucişi în Yemen, în raidurile coaliţiei conduse de Arabia Saudită, la Marea Roşie

Cel puţin 20 de civili au fost ucişi şi 30 răniţi în lovituri aeriene executate de coaliţia condusă de Arabia Saudită în Yemen, a informat, joi, o oficialitate saudită. Loviturile au vizat oraşul Hodeida. Printre persoanele ucise se numără şi copii.

22 sept. 2016, 11:13
Civili ucişi în Yemen, în raidurile coaliţiei conduse de Arabia Saudită, la Marea Roşie

Raidurile aeriene au vizat districtul Suq al-Hunod din oraşul-port, a precizat reprezentantul guvernamental al preşedintelui Abedrabbo Mansour Hadi. Şi palatul prezidenţial a fost afectat de loviturile aeriene. 

Raidurile s-au soldat cu cel puţin 20 de morţi, între care şi copii şi peste 30de răniţi. Echipele de salvare, dar şi localnicii participă la operaţiunile de căutare, sub ruine, a eventualilor supravieţuitori, informează AFP. Oficialitatea guvernamentală a mai declarat că zona rezidenţială ar fi fost lovită din „eroare”.

Acestea sunt cele mai recente bombardamente ucigaşe din cadrul campaniei aeriene ce durează de 18 luni declanşată în sprijinul guvernului preşedintelui sunnit Hadi, potrivit rt.com.

Citeşte şi Lovituri aeriene americane au ucis 13 luptători al-Qaeda în Yemen

Tensiunile în Yemen au escaladat după ce preşedintele şiit Saleh a fost înlăturat de la putere, în 2012, iar susţinătorii lui ajutaţi de Iran ar fi preluat controlul asupra capitalei Sanaa, în 2014. Atunci, forţele houthi au avansat din Sanaa către sud, capturând zone extinse din Yemen, forţându-l pe Hadi în exil.

În martie 2015, coaliţia condusă de Arabia Saudită a întreprins o campanie de lovituri aeriene cu scopul de a împiedica miliţiile houthi să avanseze şi să îl aducă din nou la putere pe Hadi. În vara acelui an, forţele coaliţiei au lansat ofensiva terestră, soldată cu peste 6.600 de morţi, de la începutul intevenţiei armate, cele mai multe dintre victime fiind civili, potrivit ONU.