Clădirile din centrul istoric al Clujului, motiv de îngrijorare pentru Ministrul Culturii

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, își exprimă îngrijorarea față de slaba reprezentare a specialiștilor în acțiunea Primăriei Cluj-Napoca de înlăturare a unor fragmente din fațadele unor clădiri din centrul istoric al orașului și propune organizarea unor echipe multidisciplinare pentru recuperarea tuturor elementelor valoroase

07 ian. 2016, 20:31
Clădirile din centrul istoric al Clujului, motiv de îngrijorare pentru Ministrul Culturii

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Alexandrescu a precizat că până în acest moment nu s-a solicitat avizul Ministerului Culturii și a anunțat că a solicitat primăriei oprirea intervenției asupra monumentelor de grupa B (valoare locală) aflate în competența de avizare a Direcției Județene, cât și a celor de grupa A (valoare națională) pentru care este necesar avizul ministerului, scrie Agerpres.

„În cadrul ultimei ședințe a Comisiei Tehnice de Urbanism a Primăriei, organism consultativ, a fost prezentată lista de clădiri asupra cărora se dorește intervenția, iar comisia și-a prezentat opoziția față de demers, neprimind o documentație corespunzătoare. Avizul Direcției a fost unul în regim de urgență, ceea ce a făcut ca acțiunea să nu fie prezentată în Comisia Zonală a Monumentelor Istorice și a avut la bază un raport minimal de expertiză tehnică. Menționez că se intervine atât asupra monumentelor de grupa B (valoare locală) aflate în competența de avizare a Direcției Județene, cât și a celor de grupa A (valoare națională) pentru care este necesar avizul Ministerului Culturii. Până în acest moment, nu ni s-a solicitat avizul, motiv pentru care am solicitat primăriei oprirea intervenției pe respectivele clădiri”, a declarat Vlad Alexandrescu.

El a adăugat că a solicitat joi dimineață Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și Direcției Județene de Cultură „o serie de documente care fundamentează intervenția și rapoarte privind aceasta”.

Potrivit ministrului, decizia a fost luată în urma unei informări „în legătură cu situația intervențiilor asupra clădirilor din centrul istoric al orașului Cluj-Napoca”.

„M-am informat în legătură cu situația intervențiilor asupra clădirilor din centrul istoric al orașului Cluj-Napoca. În ultimele zile, primăria și ISU au organizat o serie de acțiuni de înlăturare a unor fragmente din fațadele clădirilor identificate ca fiind un pericol public. Potrivit informațiilor primite de la Primăria Municipiului Cluj-Napoca și de la Direcția Județeană pentru Cultură Cluj, acțiunea este o intervenție de urgență în categoria celor reversibile pentru care a fost obținut avizul Direcției. Intervenția se realizează cu condiția extragerii elementelor decorative în vederea reutilizării lor în cadrul unor proiecte ulterioare de restaurare”, a explicat Alexandrescu.

Potrivit acestuia, „până în acest moment nu a fost însă recuperat niciun element din fațade”, Primăria Cluj-Napoca dând asigurări că „se fotografiază zonele în care se intervine”. Ministrul a menționat totodată că respectivele intervenții sunt urmărite de către un inginer angajat de către primărie, care nu este atestat de către Ministerul Culturii și de către arhitectul Direcției Județene de Cultură.

„În acest moment, problema schimbărilor legislative care să asigure conservarea și restaurarea clădirilor istorice care prezintă un pericol se află în atenția Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și a Ministerului Culturii”, a completat ministrul, care a făcut apel la clujeni să informeze asupra situației și să trimită fotografii ale intervențiilor, menționând adresa acestora.

Vlad Alexandrescu a precizat că pe lista clădirilor de grupa A asupra cărora Primăria nu are documentele necesare pentru a interveni — avizul Ministerului Culturii — sunt incluse cele din: Bolyai 7, Regele Ferdinand 4, 37, Napoca 21, Horea 8, 14, 66, Tipografiei 21, 23, O. Petrovici 17, A. Iancu, 17, 40-42, N. Cristea 1, B-dul 21 Decembrie 51, imobile parte din Ansamblul urban Centrul istoric al orașului Cluj, și monumentele clasate individual Palatul Teleki (Str. M. Kogalniceanu, nr. 7) și Casa Wolphard Kakas, azi Universitatea de Arte Vizuale „Ion Andreescu” (P-ța Unirii, nr.31).

Citeşte şi