CM 2018. Maradona pune tunurile pe antrenorul lui Messi: Dacă joacă la fel, nu se poate întoarce în Argentina

CM 2018. Starul fotbalului argentinian Diego Maradona consideră că selecţionerul Jorge Sampaoli este principalul vinovat pentru debutul cu stângul al naţionalei "Albiceleste" la Cupa Mondială de fotbal ediţia 2018, Messi şi colegii săi fiind ţinuţi în şah de Islanda (1-1), sâmbătă la Moscova.

17 iun. 2018, 17:29
CM 2018. Maradona pune tunurile pe antrenorul lui Messi: Dacă joacă la fel, nu se poate întoarce în Argentina
A murit Maradona. Care a fost ultima dorinţă a legendarului fotbalist

CM 2018. „Cred că jucând astfel, Sampaoli nu se poate întoarce în Argentina, este o ruşine, nu a pregătit bine meciul. Deşi se ştia că islandezii măsoară 1,90 m, am executat toate cornerele pentru lovituri de cap, nu a existat nicio pasă scurtă. Am impresia că este o furie generală în cadrul echipei„, a spus Maradona în cadrul programului său „De la Mano de Diez”, la postul venezuelean de televiziune Telesur.

Maradona, care urmărit din tribuna oficială meciul de la Moscova, nu a dorit să-i critice însă pe Messi şi pe colegii acestuia pentru semieşecul cu islandezii. „Nu blamez jucătorii, ci lipsa de muncă. Însă, repet, nu este vina jucătorilor şi cu atât mai puţin a lui Messi, care a făcut tot ceea ce a putut„.

Referindu-se la penalty-ul ratat de căpitanul Lionel Messi, El Pibe d’Oro a precizat: „Eu am ratat cinci lovituri de la 11 m la rând şi, cu toate astea, am rămas Diego Armando Maradona. Nu cred că meciul Argentinei şi cele două puncte pierdute pot fi puse pe seama ratării penalty-ului de către Messi„.

Vicecampioana mondială Argentina va disputa următorul meci de la CM 2018 împotriva Croaţiei, pe 21 iunie, după care va înfrunta Nigeria, pe 26 iunie.