CNA interzice copiii în reclamele cu alimente

Copiii nu mai pot apărea în reclamele la alimente, anunţă CNA. Producătorii de alimente nu vor mai avea voie să își facă reclamă la produse folosindu-se de minori. Membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au decis ca minorii cu vârste între 3 și 15 ani să nu mai apară în spoturile publicitare care promovează alimente.

15 feb. 2017, 14:37
CNA interzice copiii în reclamele cu alimente

Reprezentanții CNA spun că producătorii de alimente profită de credulitatea copiilor care sunt tentați de ceea ce văd la televizor și cumpără alimente interzise lor sau care le afectează sănătatea.

Această prevedere vizând minorii cu vârste între 3 și 15 ani va intra în vigoare la 6 luni de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

„Am susținut această modificare fiindcă este esențială introducerea unei discipline în publucitate, în raport cu minorii și cu rolul pe care părintele îl are. Această nouă normă vine ca urmare a lipsei în societate a educației alimentare și, din păcate, a responsabilității celor își promovează produsele, folosindu-se de credulitatea copiilor. Protecția superioară a minorului este esențială într-o societate imatură în domeniul responsabilității alimentare,” a spus Valentin Jucan, membru CNA, cel care a inițiat propunerea, potrivit libertatea.ro.

Radu Herjeu, membru al CNA, a declarat că, în opinia sa, printre cele mai importante modificări aduse Codului se numără cea legată de obligativitatea radiodifuzorului de a contacta și „invita să intre în emisiune” persoana despre care se vorbește în timpul programului respectiv și la adresa căreia s-au adus acuzații de către invitați, cu posibilitatea ca, dacă nu se dă de omul în cauză, să se anunțe pe post.

O altă schimbare foarte importantă ține de faptul că la prevederea că între orele 6,00 — 23,00 nu pot fi difuzate producții ce prezintă violență fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat, s-a adăugat „sau cu un grad mare de intensitate sau gravitate”. El consideră importantă și că la prevederea privind interdicția de transmitere, în intervalul orar 6,00 — 23,00, a unor producții cu scene de sex, limbaj sau comportament obscen, s-a adăugat „vulgar și trivial”.

„O altă modificare este articolul privind defăimarea cu cele două subcapitole și anume — este interzis să faci afirmații defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup, pe baza componenței sale și a lucrurilor care îi leagă pe oameni în acel grup și invers — este interzis să faci astfel de afirmații la adresa unei persoane doar pentru că aparține unui anumit grup”, a spus Herjeu.

Conform deciziei de modificare a Codului, în rândul mesajelor de avertizare care trebuie difuzate a fost inclus „Pentru o bună sănătate orală, spălați-vă pe dinți de două ori pe zi!”.

Citeşte şi CNA pregăteşte modificarea Codului Audiovizual. Radu Herjeu: Un act de violenţă, repetat sau nu, nu are ce căuta la televizor