CNAIR: Acţionăm cu 773 de autoutilaje la nivelul ţării

Toate Direcţiile Regionale ale Companiei sunt mobilizate în prezent şi intervin pentru a asigura traficul rutier în condiţii de siguranţă, în special pe sectoarele afectate cel mai grav de fenomenele meteorologice, a anunţat sâmbătă seara CNAIR.

20 ian. 2018, 18:51
CNAIR: Acţionăm cu 773 de autoutilaje la nivelul ţării

„Se acţionează la nivel naţional cu 773 de autoutilaje, iar in ultimele ore au fost folosite 2.867 de tone de material antiderapant, pe autostrăzi şi pe drumurile nationale”, arată un comunicat al companiei.

Acţiunile de deszăpezire sunt concentrate în judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi Buzău, Brăila şi Tulcea, cele mai afectate de ninsori, dar şi în judeţul Galaţi şi în zonele montane din Oltenia, unde sunt ninsori izolate, menţionează oficialii companiei.

„Menţionăm că la această oră se circulă în condiţii de iarnă pe majoritatea autostrăzilor şi drumurilor naţionale”, mai informează CNAIR.

Compania face din nou apel la conducătorii auto, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Citeşte şi Ninsoare şi viscol puternic în staţiunea Rânca. S-au format troiene de peste un metru pe drum