CNAIR: Documentaţia pentru construcţia secţiunii 4 a autostrăzii Piteşti-Sibiu a fost trimisă la ANAP

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat joi că documentaţia pentru contractul privind proiectarea şi execuţia secţiunii 4 a autostrăzii Piteşti-Sibiu a fost trimisă la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) pentru verificare şi validare.

RomaniaTV.net
08 mart. 2018, 15:40
CNAIR: Documentaţia pentru construcţia secţiunii 4 a autostrăzii Piteşti-Sibiu a fost trimisă la ANAP

După validare, contractul va putea fi postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) pentru ofertare.

”Proiectarea acestei secţiuni ar urma să dureze 16 luni iar execuţia lucrărilor 44 de luni. Perioada de garanţie pentru calitatea lucrărilor, stabilită prin documentaţie este de minim 60 de luni”, se arată în comunicatul citat de News.ro.

Secţiunea 4 a autostrăzii Piteşti-Sibiu, este cuprinsă între localităţile Tigveni şi Curtea de Argeş şi are o lungime de 9,86 km, din care 1,35 km de tunel care vor fi construiţi în zona de traversare a dealului Momaia.

”În acest moment se află în procedură de elaborare documentaţiile pentru loturile 2 şi 3 ale acestei autostrăzi. Anul trecut au fost scoase la licitaţie contractele pentru proiectarea şi execuţia loturilor 1 şi 5 ale autostrăzii Piteşti-Sibiu, iar la ora actuală ofertele se află în faza de evaluare”, se arată în comunicat.