COD PORTOCALIU şi GALBEN de inundaţii. Harta zonelor vizate

Institutul Naţional de Hidrologie a emis o serie de avertizări de inundaţii pentru bazinele hidrografice Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiu, Olt, Vedea şi Argeş în perioada 28 iulie, ora 15 - 29 iulie, ora 16.

28 iul. 2014, 10:31

COD PORTOCALIU DE INUNDAŢII

Pe râurile din bazinele hidrografice: Bistra (judeţul Caraş-Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), Drincea, Desnăţui (judeţele Dolj şi Mehedinţi), Jiu superior şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj, Dolj şi Mehedinţi, afluenţii Oltului mijlociu şi inferior din judeţele Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj şi Argeş, bazinul superior al Vedei (Vedea amonte S.H. Văleni şi Teleorman amonte S.H. Tătărăştii de Sus) – judeţele Olt, Argeş şi Teleorman şi pe ceilalţi afluenţi ai râului Vedea din judeţul Teleorman, bazinele superioare ale Argeşului şi Dâmboviţei (judeţele Argeş şi Dâmboviţa).

Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale se pot produce şi în alte bazine hidrografice din judeţele Caraş-Severin, Hunedoara şi Dâmboviţa.

COD GALBEN DE INUNDAŢII

Pe râurile din bazinele hidrografice: bazinul superior al Crişului Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), afluenţii Mureşului din judeţul Hunedoara, Bega Veche, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, bazinul superior şi mijlociu al Begăi şi bazinul superior al Timişului (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Jiu curs mijlociu şi inferior (judeţele Gorj şi Dolj), afluenţii Oltului din judeţele Sibiu, Braşov şi Covasna, Vedea – sector aval Văleni (judeţul Teleorman), Teleorman aval Tătărăştii de Sus (judeţul Teleorman), Dâmboviţa – curs mijlociu (judeţul Dâmboviţa), Neajlov, Sabar şi alte râuri mici din bazinul Argeşului (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov).

Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale se pot produce şi în alte bazine hidrografice din judeţele Arad, Alba, Sibiu şi Prahova.