Colonelul STS prins că lua şpagă se lăuda că are România la picioare. Numele lui Cioloş şi Dâncu apar în stenograme

Ştefan Enache, colonelul STS care a fost prins în flagrant cu şpaga chiar în faţa Palatului Victoria, invoca numele premierului Dacian Cioloş, potrivit stenogramelor de la dosar, prezentate de România TV. De asemenea, în dosar sunt invocaţi vicepremierul Vasile Dâncu şi avocatul poporului, Victor Ciorbea.

02 ian. 2016, 10:35
Colonelul STS prins că lua şpagă se lăuda că are România la picioare. Numele lui Cioloş şi Dâncu apar în stenograme

Colonelul STS Ştefan Enache a fost trimis în judecată pentru că a primit 30.000 euro şpagă. El a fost prins în timp ce lua banii, chiar lângă sediul Guvernului.

Citeşte şi Colonelul „Fane” de la STS, prins în flagrant lângă gardul Guvernului. Cum au ajuns la el procurorii

Potrivit stenogramelor, Ştefan Enache se lăuda cu relaţiile sale politice la nivel înalt, cu faptul că are o relaţie foarte bună chiar cu premierul Dacian Cioloş. În respectivele interceptări, făcute în ziua în care a avut loc o şedinţă CSAT, el spunea că îl aşteaptă pe Cioloş să vină de la CSAT şi să îl cheme în biroul său, pentru a discuta. Aceasta nu este singura referire la miniştri, care apare în aceste interceptări. Astfel, Ştefan Enache spunea că are o relaţie bună şi cu vicepremierul tehnocrat, Vasile Dâncu.

În stenograme mai apar referiri la avocatul poporului, Victor Ciorbea, vorbindu-se despre acestuia că îi e foarte frică de DNA.

CUM SE LĂUDA COLONELUL STS CU RELAŢIILE CU CIOLOŞ

Ştefan Enache: : Nu, e draci! Vine ăsta de la … acum… vezi pe unde bagi pe aici maşina … la … vine de la CSAT şi mă cheamă la el în birou. Mă ştie că am lucrat, nu-ţi dai seama? Că am lucrat, pe vremea lui Tăriceanu era ministru al Agriculturii şi mă ştie ca pe un cal breaz.
Investigator sub acoperire: Cine?
Ştefan Enache: Cioloş.
Investigator sub acoperire: Da?
Ştefan Enache: Cum dracu, mă?!
Investigator sub acoperire: Sunteţi la Cabinet?
Ştefan Enache: Eu coordonez tot ce înseamnă activitatea de stenograme, documente secrete, bruiaj, tot ce ţine de chestii din astea.

VASILE DÂNCU, INVOCAT ÎN DOSAR

Politician PSD: Am vorbit şi cu Dâncu, mi-a promis că mă ajută la … Puneţi centura.
Ştefan Enache: De-aia face aşa?
Politician PSD: Da.
Ştefan Enache: De-aia nu-mi iau eu maşini de-astea pricopsite…
Politician PSD: Ce maşină ai ?
Ştefan Enache: Eh, Cielo, ce crezi că am…
Investigator sub acoperire: De bugetar.
Ştefan Enache: Păi da.

VICTOR CIORBEA, INVOCAT ÎN DOSAR

Politician PSD: Am fost la Ciorbea… e căcat pe el de frica…
Ştefan Enache: DNA-ului !
Politician PSD: Să-mi bag p …a… I-am zis, bă, domnu’… Ciorbea, vor primarii să vină luni peste guvern, se duce lumea în stradă”, zic, trebuie să evităm.” E căcat de frică de ăştia, să-mi bag piciorul, că mergem la european.
(…)
Politician PSD: Deci a venit Dîncu la consiliul director, ştii cum l-au luat? Bă, guvernul străzii, vrei să venim noi să arătăm noi SRI-ului şi DNA-ului ce lume scoatem noi în stradă, să punem noi guvernul?” Dîncu a vorbit pe placul primarilor, adică …
Ştefan Enache: Îi e teamă, e şi el disperat… am vorbit şi eu cu el.
Politician PSD: Da’ mi-a promis că mă ajută cu hotărârea aia de guvern. Mi-a zis când este “Trebuie să găsim un om de încredere care să vină cu mine”

sursă: stenograme dosar