Comisia Europeană prevede un deficit bugetar mult peste prognozele oficiale în 2018

Publicat: Joi, 08 Noiembrie 2018 12:36 // Actualizat: Joi, 08 Noiembrie 2018 13:03 // Sursa: romaniatv.net

Comisia Europeană (CE) a revizuit, joi, semnificativ în scădere, estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, de la 4,5% la 3,6%, în timp ce în 2019 mizează pe un avans de 3,8%, faţă de 3,9% cât estima în primăvară, potrivit previziunilor economice de toamnă publicate joi de Executivul comunitar.

Pentru 2020, Executivul comunitar indică un avans de 3,6%. "Boom-ul economic al României se calmează pe măsură ce ritmul de creştere a consumului privat încetineşte iar contribuţia negativă a exporturilor nete la creştere continuă să se înrăutăţească. Pe perioada de prognoză PIB-ul este estimat să crească mai moderat", se arată în previziunile Comisiei Europene.

În ceea ce priveşte inflaţia, CE a revizuit în creştere uşoară la 4,3% prognoza pentru 2018, faţă de 4,2% cât prognoza în primăvară, urmând ca indicele preţurilor de consum să coboare la 3,5% în 2019 şi 3,3% în 2020, ca urmare a slăbirii cererii interne.

Deficitul guvernamental este prognozat să crească la 3,3% din PIB în 2018, de la 2,9% din PIB în 2017, urmând să continue pe aceaşi tendinţă pentru a ajunge la la 3,4% din PIB în 2019 şi 4,7% în 2020. "Aceste prognoze sunt influenţate în principal de planurile de majorare semnificativă a punctului de pensie, incluse în programul de guvernare şi implementare în legea pensiilor recent adoptată de Guvern", susţine CE.

Anunţul vine la câteva zile după ce vicepremierul Viorel Ștefan a dat asigurări că România își va menține deficitului bugetar în limita de 3%.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Comisia Europeană creştere economică deficit bugetar PIB
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6639
RON
19 Nov
noapte 0 °
zi 3 °
Ultimele joburi adaugate
24 H