Comisia juridică a Senatului a respins cererea de reexaminare a Legii privind organizarea judiciară

Comisia juridică a Senatului a respins, marţi, reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

RomaniaTV.net
19 iun. 2018, 14:15
Comisia juridică a Senatului a respins cererea de reexaminare a Legii privind organizarea judiciară

Decizia a fost luată cu 6 voturi pentru şi 4 împotrivă, potrivit Agerpres.

Senatorii USR au formulat mai multe amendamente la acest act normativ, dar toate au fost respinse în comisie.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului, săptămâna trecută, reexaminarea acestei legi.

„Prin conţinutul lor normativ, unele dintre aceste dispoziţii sunt neclare, lipsite de coerenţă şi previzibilitate, putând afecta exigenţele constituţionale şi standardele europene şi internaţionale în materie de independenţă şi bună funcţionare a sistemului judiciar, motiv pentru care se impune reexaminarea acestora de către Parlament”, susţinea Iohannis, printre altele, în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului.

Senatul va acorda, în următoarea şedinţă de plen, în calitate de Cameră decizională, un vot acestei cereri de reexaminare.