Comisia juridică: Femeilor însărcinate li se înjumătăţeşte pedeapsa. Pedepsele de până la 3 ani se graţiază pentru cei de 70 ani

Comisia juridică a Senatului a adoptat marţi, în prima şedinţă de dezbatere a proiectului legii graţierii, o serie de amendamente, printre care graţierea pedepselor de până în trei ani, scăderea a trei ani din pedeapsa de până în zece ani, înjumătăţirea pedepselor femeilor însărcinate şi graţierea integrală a pedepselor persoanelor care au împlinit 70 de ani. După 4 ore şi jumătate de dezbateri, senatorii jurişti au votat primele patru articole ale legii, cu şase amendamente admise. Toate amendamentele depuse de fostul preşedinte Traian Băsescu au fost respinse.

25 apr. 2017, 14:08
Comisia juridică: Femeilor însărcinate li se înjumătăţeşte pedeapsa. Pedepsele de până la 3 ani se graţiază pentru cei de 70 ani

Comisia juridică a Senatului a adoptat marţi amendamentul propus de Parchetul General, Asociaţia Magistraţilor şi de Şerban Nicolae la proiectul Legii graţierii conform căruia vor urma să fie graţiate pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv, modificând astfel propunerea Guvernului de a graţia pedepsele de până în 5 ani.

Totodată, Traian Băsescu şi-a modificat amendamentul prin care propunea graţierea pedepselor de până în 10 ani de închisoare, însuşindu-şi propunerea Uniunii Barourilor, şi anume reducerea perioadei la 6 ani. Amendamentul senatorului PMP a fost însă respins de comisia juridică cu un vot ”împotrivă”, un vot ”pentru” şi 8 abţineri.

Traian Băsescu a explicat că a propus amendamentul de graţiere a pedepselor de până în 10 ani deoarece există o diferenţă între codul penal vechi şi cel nou, ceea ce s-ar putea traduce în discriminări la adresa condamnaţilor, iar articolul din lege ar putea fi declarat neconstituţional.

Contraargumentul a venit însă din partea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, prezent la şedinţa Comisiei juridice, care a spus că se aplică legea penală mai favorabilă, transmite News.ro.

De asemenea, senatorii jurişti au adoptat şi un amendament propus de social-democratul Şerban Nicolae potrivit căruia se scad trei ani din orice pedeapsă cu îchisoarea de până în zece ani. ”Se graţiază… în parte, cu trei ani, pedepsele cu închisoarea aplicate de instanţele de judecată mai mari de trei ani, dar care nu depăşesc zece ani”, prevede amendamentul propus de Nicolae. Potrivit senatorului PSD, de această prevedere ar urma să beneficieze aproximativ 800 de deţinuţi.

Un alt amendament adoptat la proiectul de lege al graţierii a fost cel potrivit căruia femeilor însărcinate şi întreţinătorilor de copii de până în 14 ani li se înjumătăţeşte pedepsa cu închisoarea, senatorii jurişti respingând amendamentul lui Traian Băsescu de graţiere şi a femeilor condamnate pentru corupţie.

Potrivit amendamentului, ”se graţiază în parte, cu 1/2, pedepsele cu închisoare de la 6 la 10 ani, aplicate femeilor însărcinate şi persoanelor care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani, precum şi copii încadraţi în grad de handicap accentuat sau grav, potrivit legii”. Propunerea a fost făcută de senatorii Tanczos Barna (UDMR), Liviu Brăiloiu (PSD) şi Daniel Fenechiu (PNL).

Senatorul PMP Traian Băsescu a insistat ca de această prevedere să beneficieze şi femeile condamnate pentru corupţie.

”Din categoriile excluse (de la graţiere – n. red), elimin şi eu violenţa, dar să lăsăm pe cele care au făcut un act de corupţie. Au luat o mită într-o primărie, într-un minister (…) Poate am o sensibilitate aparte pentru femei. E cunoscută”, a propus Traian Băsescu în faţa comisiei juridice a Senatului.

 Amendamentul său a fost însă respins cu 9 abţineri şi doar un vot ”pentru”.

De asemenea, în Comisia juridică a Senatului au fost adoptate alte două amendamente prin care se prevede că pedepsele persoanelor cu vârsta peste 70 de ani se graţiază în întregime, iar ale celor de peste 60 de ani se înjumătăţesc.

”Se graţiază în parte cu 1/2 pedeapsa cu închisoarea între 6 şi 10 ani aplicate persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani”, se arată într-un amendament adoptat marţi de senatorii jurişti la proiectul de lege al graţierii.

Celălalt amendament vizează persoanele care au împlinit 70 de ani. ”Se graţiază în întregime pedepsele persoanelor cu vârsta peste 70 de ani”, se arată în amendamentul adoptat de senatorii jurişti.

Nu în ultimul rând, Comisia juridică a Senatului a dublat la doi ani termenul pentru achitarea despăgubirilor în vederea graţierii, neachitarea cu „rea credinţă” ducând la revocarea clemenţei.

„Graţierea prevăzută la art. 1-2 este condiţionată de achitarea în termen de 2 ani de la data aplicării actului de graţiere a obligaţiilor civile şi a a cheltuielilor judiciare la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă”, se arată în noua formulă a textului.

Amendamentul lui Traian Băsescu, care dorea un termen de 3 ani, a fost respins.

Senatorul PMP Traian Băsescu a avut o serie de intervenţii în cadrul dezbaterilor din Comisia juridică a Senatului prin care a cerut graţierea femeilor condamnate pentru corupţie şi a spus că România are un Cod penal prost şi că regretă promulgarea sa, pentru care se simte vinovat.

”Ce faci după ce un om a stat 5 ani în penitenciar? Nu mai are familie, nu mai are cine îngriji copiii, e un om distrus. Am făcut o maşinărie de distrus oameni, nu de recuperare (…) Avem un Cod penal prost, care nu are de-a face nimic cu politicile penale europene. Eu sunt adeptul unei graţieri largi pentru un motiv simplu: avem foarte multe exagerări în Justiţie (…) După o perioadă de tranziţie a venit timpul să spunem odată stop (…) Eu am o problemă de conştiinţă pentru promulgarea acestui Cod. Dar ar trebui să o avem toţi. Am făcut o mare greşeală”, a mai spus Traian Băsescu.

Fostul preşedinte al României a încercat să-i convingă pe senatorii jurişti, în cadrul dezbaterilor pe marginea proiectului de lege al graţierii, să trateze femeile care au săvârşit infracţiuni mai blând decât pe bărbaţi, recomandându-le ”să le bage mai puţin în pucărie”.

”Ar fi o mare eroare să nu avem în vedere situaţiile deosebite în care se pot afla femeile. Sigur, faceţi ce vreţi: dacă pasiunea e să le băgăm pe toate la puşcărie, băgaţi-le. Dacă pasiunea e să fie tratate ca bărbaţii, rezolvaţi problema. Dar o femeie trebuie tratată altfel decât bărbaţii, mai ales când este vorba de penitenţă, de băgat în puşcărie”,  le-a spus Traian Băsescu senatorilor jurişti.

El le-a reproşat procurorilor comportamentul faţă de femeile care au săvârşit infracţiuni.

”Pe mine m-a oripilat ce aţi făcut acum câteva luni, când unei femei în luna a opta i-aţi dat arest, aţi băgat-o la «beciul domnesc». Dacă aste e abordarea pe care vreţi să o avem faţă de femei, să facem o ţară de procurori, de judecători ca procurorii şi rezolvăm problemele. Eu vă spun ca un fapt de viaţă: încercaţi să protejaţi femeile până şi de furia justiţiei, dacă se poate, dacă nu-s femei care au omorât, împuşcat, să încercăm să le protejăm. Cred că regimul penitenciar al femeilor în România e îngrozitor”, a mai spus Traian Băsescu.

Dezbaterile asupra proiectului legii graţierii vor fi reluate în comisia juridică a Senatului miercuri, 3 mai.