Membrii Comisiei SRI, în vizită de lucru la sediul Serviciului

Membrii Comisiei SRI s-au întâlnit, marţi, cu conducerea Serviciului, aceasta fiind a doua întâlnire dintre cele două foruri, prima având loc săptămâna trecută.

14 nov. 2017, 12:56
Membrii Comisiei SRI, în vizită de lucru la sediul Serviciului

Membrii Comisiei SRI se întâlnesc, marţi, cu conducerea Serviciului, la sediul SRI, potrivit unor surse politice, la cererea conducerii SRI.

Această întrevedere este cea de-a doua întâlnire dintre cele două foruri, după ce Comisia SRI a fost, săptămâna trecută, în vizită la un sediu SRI.

La acel moment, Comisia SRI s-a întâlnit cu conducerea Serviciului, dar şi cu ofiţeri ai Direcţiei de Protecţie Internă, pentru a discuta despre proceduri.

Ulterior, preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, s-a declarat mulţumit de întâlnirea avută, el menţionând că ofiţerii SRI au dat dovadă de bună pregătire, de o bună cunoaştere a procedurilor, fiind nişte profesionişti.

Manda s-a declarat mulţumit şi de întâlnirea avută la acel moment cu directorul SRI şi cu prim-adjunctul acestuia.