Compania Lufthansa a ajuns la un acord cu personalul de la sol privind salariile

Lufthansa a semnat sâmbătă un acord cu sindicatul din domeniul serviciilor Verdi privind plata personalului de la sol al operatorului aerian german - aproximativ 33.000 de persoane.

29 nov. 2015, 10:49
Compania Lufthansa a ajuns la un acord cu personalul de la sol privind salariile

Salariile personalului de la sol și al angajaților de la Lufthansa-Systems, Lufthansa-Service GmbH, Lufthansa Technik și Lufthansa Cargo vor fi majorate cu 2,2% de la 1 ianuarie 2016 și cu încă 2,2% în 2017, pe lângă plata excepțională de 2.250 de euro (2.400 de dolari) pentru fiecare angajat cu contract permanent de muncă.

Sindicatul Verdi a anunțat că reprezentanții Lufthansa au acceptat ca schema de pensionare de care beneficiază angajații cu vechime să se aplice și pentru cei recent angajați sau care urmează să lucreze la operatorul aerian. Dar toți angajații vor trebui acum să contribuie cu 1% din salariul lor la schema de pensionare, în timp ce contribuția companiei va fi de 5,2%.

Acordul vine după ce grevele declanșate în cursul acestei luni de personalul navigant au costat Lufthansa zeci de milioane de euro, compania aeriană germană fiind obligată să anuleze un număr de aproximativ 4.700 de zboruri, ceea ce a afectat în jur de 550.000 de pasageri.

Anterior, Lufthansa, cea mai mare companie aeriană europeană, a fost puternic afectată și de cele 13 greve declanșate în ultimele 18 luni de sindicatul german al piloților, Cockpit, tot din cauza disputelor privind salariile, beneficiile și reducerile de costuri.

Pentru a putea concura cu companiile low-cost, dar și cu transportatorii din Golful Persic, Lufthansa a demarat negocierile cu diferite categorii de salariați încercând să micșoreze costurile. Conducerea Lufthansa vrea să înființeze o nouă divizie low-cost, numită Eurowings, cu sediul în Austria, care va plăti salarii mai mici decât în Germania și, de asemenea, va prelua o parte din rute în cadrul reorganizării operațiunilor grupului