Consiliul Concurenţei ia în calcul o investigaţie în rândul băncilor, dacă descoperă nereguli în creşterea ROBOR-ului

Consiliul Concurenţei ia în calcul declanşarea unei investigaţii în rândul băncilor, dacă descoperă indicii în ceea ce priveşte creşterea ROBOR din ultima perioadă, a declarat preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu.

07 oct. 2017, 10:13
Consiliul Concurenţei ia în calcul o investigaţie în rândul băncilor, dacă descoperă nereguli în creşterea ROBOR-ului

„O perioadă lungă de timp, dobânzile au fost foarte scăzute. Dacă vom avea indicii privind înţelegeri între bănci, luăm în calcul o posibilă investigaţie”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, potrivit news.ro.

De asemenea, autoritatea derulează deja o anchetă în sistemul bancar, prin care vrea să vadă de ce în România sunt comisioane mai scumpe decât în alte ţări, investigaţie ce va finalizătă în iunie 2018.

„Avem deja în desfăşurare o anchetă sectorială în privinţa băncilor, ce va fi gata anul viitor. Vrem să aflăm ce serviciile bancare din România sunt mai scumpe ca în alte ţări. Este foarte important pentru economie şi pentru cei care au credite, inclusiv pentru mine”, a adăugat Bogdan Chiriţoiu.

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda va­ria­bilă, a stagnat vineri la 1,78%, după ce miercuri şi joi a avut o evoluţie uşor descendentă.

Aceeaşi evoluţie a avut şi indicele Robor la 6 luni, fo­losit în special în calculul dobânzilor la cre­ditele ipotecare, care s-a menţinut vineri la 1,87%, la fel şi joi.

Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

Acesta a crescut accelerat din data de 18 septembrie, când a atins nivelul de 1%.

Creşterea indicelui Robor din ultimele zile este legată de probleme de lichiditate ale pieţei, în condiţiile în care gradul de colectare a Fiscului a crescut, iar specialiştii Băncii Naţionale a României (BNR) vor găsi soluţii pentru a tempera creşterea acestui indice, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, după o întâlnire cu reprezentanţi ai BNR.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.