Constructorii de autostrăzi nu mai vor să participe la licitaţii după ce Ministerul Transporturilora modiciat contractele

Modificarea de catre Ministrul Transporturilor a contractului de constructie pentru autostrazi astfel incat constructorii sa nu mai poata cere rezolvarea disputelor la curtile de arbitraj, ci doar pe cale traditionala in instantele civile din tara face ca marile firme de constructie sa nu se inscrie in licitatiile pentru autostrada de Centura a Capitalei si drumul expres Pitesti - Craiova, scrie Hotnews.ro, citând surse din domeniu. 

19 oct. 2017, 20:16
Constructorii de autostrăzi nu mai vor să participe la licitaţii după ce Ministerul Transporturilora modiciat contractele

Contractarea in aceste conditii a celor doua proiecte care au termen de depunere finala a ofertelor in aceste zile ar putea fi problematica, iar constructorii cer o amanare in conditiile in care un grup interministerial, cu ajutorul BEI, e aproape de a finaliza un nou model de contract national pentru lucrari in care rezolvarea problemei disputelor a fost deja agreata si ar urma sa se faca tot prin arbitraj pe langa Camera de Comert si Industrii din Romania. 

Licitatiile pentru proiectarea si executiei drumului expres Pitesti – Craiova si a autostrazii de Centura Sud a Capitalei au termenul final de depunere a ofertelor in zilele ce urmeaza, pe 24, respectiv 20 octombrie. Cu toate acestea, marile firme de constructie nu vor sa participe si cer amanarea termenelor de depunere a ofertelor, au explicat sursele citate de HotNews. 

Explicatia este forma actuala a contractului de executie a lucrarilor, modificat prin Ordinul 600 in luna mai de catre Ministrul Transporturilor astfel incat toate disputele invocate de catre un constructor in timpul derularii unui contract sa nu mai fie rezolvate pe cale de arbitraj, ci prin procese civile intentate in instantele din tara. De la emiterea Ordinului, practic, toate noile contracte ce ar urma sa fie semnate s-ar parafa sub imperiul acestei clauze. 

Ordinul dat de catre Ministrul Transporturilor a fost deja atacat in justitie de catre unul dintre constructori, iar o eventuala anulare ar putea duce la blocaje in cazul acelor contracte care s-ar semna pe forma modificata, spun surse din cadrul firmelor din piata constructorilor de infrastructura. 

Citiţi mai mult pe Hotnews.ro.