Consulul român de la Ankara s-a deplasat de urgenţă în Antalya pentru a asista familia Cioabă

Ministerul Afacerilor Externe informează că a avut loc deplasarea de urgenţă la Antalya a consulului român de la Ankara pentru a asista familia lui Florin Cioabă în înregistrarea decesului la autorităţile turce şi eliberarea documentelor necesare repatrierii.

RomaniaTV.net
19 aug. 2013, 16:02
Consulul român de la Ankara s-a deplasat de urgenţă în Antalya pentru a asista familia Cioabă

„La această oră, Consulul Ambasadei de la Ankara, care s-a deplasat de urgenţă la Antalya, este în curs de a acorda asistenţă familiei pentru înregistrarea decesului la autorităţile turce, în conformitate cu cadrul legal existent. Consulul român este pregătit ca, în baza documentelor emise de autorităţile turce, să elibereze paşaportul mortuar necesar repatrierii trupului neînsufleţit”, menţionează un comunicat transmis MEDIAFAX de MAE.

În ceea ce priveşte momentul repatrierii, această operaţiune se va putea desfăşura în funcţie de finalizarea procedurilor care ţin de autorităţile locale turce şi de firma de transport contractată de familia cetăţeanului român decedat, evidenţiază comunicatul MAE.

De asemenea, Ambasada de la Ankara a transmis o notă verbală Ministerului turc al Afacerilor Externe şi Ministerului turc al Sănătăţii cu solicitarea de sprijin în vederea repatrierii trupului neînsufleţit.

MAE arată că „fiul decedatului a solicitat sprijinul Ambasadei pentru preluarea corpului neînsufleţit de la spital deoarece spitalul a condiţionat acest lucru de plata restanţelor privind serviciile medicale”. „Atât în ziua decesului cât şi astăzi, 19 august, misiunea s-a adresat conducerii spitalului solicitând urgentarea procedurilor de eliberare a actului constatator al decesului, precum şi urgentarea emiterii facturii pentru serviciile medicale prestate efectiv. Aceste demersuri au facilitat semnificativ finalizarea mai rapidă a procedurilor desfăşurate la spital”, se menţionează în comunicat.

Totodată, MAE precizează că „familiei pacientului i s-au comunicat de către spital, anterior efectuării operaţiei, costurile estimative pentru tratament şi spitalizare, aceştia semnând documente prin care se obligau să suporte costurile. Aceste documente nu au fost remise şi Ambasadei de la Ankara. În schimb, spitalul a solicitat Ambasadei garanţii că factura finală va fi onorată„.

La cererea fiului lui Florin Cioabă, care s-a deplasat în Turcia cu autoturismul, Ambasada a efectuat şi demersuri pe lângă autorităţile turce pentru a clarifica dacă acesta se poate reîntoarce în ţară pe calea aerului, întrucât legislaţia turcă prevede faptul că un cetăţean străin care intră pe teritoriul Turciei cu autoturismul trebuie să părăsească ţara în acelaşi mod, mai precizează comunicatul MAE.