Conţinutul de apă din solul agricol, în limite scăzute în majoritatea zonelor de cultură

Conținutul de apă din solul agricol se va încadra în limite scăzute și deosebit de scăzute în majoritatea zonelor de cultură, relevă prognoza agrometeorologică publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 27 iulie - 2 augus.

27 iul. 2017, 07:16
Conţinutul de apă din solul agricol, în limite scăzute în majoritatea zonelor de cultură

Din punct de vedere agrometeorologic, estimările specialiștilor arată că, în cultura de porumb, rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, va prezenta valori satisfăcătoare până la apropiate de optim și optime, în majoritatea zonelor de cultură. În general, procesele fiziologice ale culturilor agricole se vor desfășura în condiții normale, în special pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului. Totodată, spre sfârșitul perioadei, temperaturile maxime din aer ridicate din orele amiezii vor menține fenomenul de ofilire temporară și răsucire a frunzelor la prășitoare, în special în zonele de câmpie din sudul, sud-estul și vestul țării.

Potrivit ANM, conținutul de apă din sol se va încadra în limite scăzute (seceta pedologică moderată) și deosebit de scăzute (seceta pedologică puternică și izolat extremă), în cea mai mare parte a Banatului, Moldovei și Dobrogei, izolat în sud-vestul, sudul și centrul Transilvaniei, sud-vestul Olteniei și sud-estul Munteniei.

În privința stării de vegetație a culturilor agricole, grâul de toamnă se va recolta pe ultimele suprafețe în aproape toate zonele de cultură, iar în estul și centrul țării se vor semnala maturitatea deplină și recoltarea.

De asemenea, floarea-soarelui își va definitiva înflorirea (90-100%), continuându-se maturitatea în ceară (10-100%), cu o stare de vegetație a plantelor în general bună și medie. Izolat, în sudul țării va fi posibilă declanșarea maturității depline (10-30%).

Sub aspect fenologic, la porumb se va finaliza apariția paniculului (80-100%), plantele aflându-se predominant în fazele de înflorire, mătăsire și maturitate în lapte (10-100%). Local, la hibrizii extra-timpurii și timpurii se va semnala maturitatea în ceară (10-40%).

Specialiștii susțin că sfecla de zahăr va parcurge alungirea și îngroșarea axei hipocotile (60-100%), iar cartoful creșterea tuberculilor și veștejirea vrejilor la soiurile de vară, în toate bazinele de cultură.

În același timp, la pomii fructiferi, predominante vor fi creșterea și coacerea rodului, precum și acumularea zahărului în fructe. De asemenea, la soiurile de sâmburoase (piersic, prun, măr, păr) se vor continua lucrările de recoltare.

Pe de altă parte, în toate podgoriile, vița-de-vie se va afla în fazele de creștere/dezvoltare a boabelor și acumularea zaharurilor, iar la soiurile timpurii de consum, izolat se va semnala coacerea boabelor.

Conform prognozei de specialitate, din punct de vedere meteorologic, vremea normală sub aspect termic de la începutul perioadei va intra într-un proces de încălzire treptată, în cea mai mare parte a țării.

Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 16 și 26 grade Celsius, la începutul intervalului, valori apropiate de mediile climatologice, și în intervalul 18 — 29 de grade Celsius, în ultimele zile, abaterile termice pozitive fiind de maximum 5 grade Celsius.

Maximele aerului se vor încadra între 21 și 35 de grade Celsius, pe întreg teritoriul agricol, iar minimele vor oscila între 10 și 23 de grade Celsius, în aproape toate zonele de cultură.

‘Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în primele zile ale perioadei și se va manifesta prin ploi locale sub formă de aversă, dar și torențiale, fiind însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Totodată, izolat vor fi condiții de producere a grindinei, iar cantitățile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol’, se arată în prognoza ANM.

La nivel agrometeorologic, condițiile prognozate vor fi, în general, favorabile desfășurării lucrărilor agricole specifice campaniei de vară (recoltare, erbicidări, tratamente fito-sanitare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale etc.), cu excepția zilelor cu precipitații.