Contrabandist oprit cu focuri de armă la Suceava. Ce au găsit poliţiştii în maşina bărbatului

Poliţiştii de frontieră suceveni au tras, vineri, mai multe focuri de armă pentru a prinde un bărbat, suspectat de contrabandă cu ţigări, care reuşise să fugă la vederea oamenilor legii,în maşina lui fiind găsite aproape 14.000 de pachete de ţigări, informează IGPF.

15 oct. 2016, 08:54
Contrabandist oprit cu focuri de armă la Suceava. Ce au găsit poliţiştii în maşina bărbatului

Incidentul s-a petrecut, vineri, în zona comunei Izvoarele Sucevei, după ce un echipaj al poliţiei de frontieră i-a făcut semne bărbatului să oprească autoturismul la un control de rutină, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră(IGPF).

„În momentul în care conducătorul auto a observat echipajul poliţiei de frontieră a abandonat maşina şi a încercat să fugă.Lucrătorii noştri au trecut la urmărirea bărbatului efectuând somaţiile legale prin voce şi deoarece acesta nu s-a supus au fost executate trei focuri de avertisment în plan vertical.În urma acţiunii bărbatul a fost reţinut şi identificat ca fiind Mihai M., în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava.”, se menţionează într-un comunicat al IGPF.

Conform sursei citate, în urma verificărilor făcute asupra autoturismului au fost găsite 13.990 de pachete de ţigări ce proveneau din Ucraina, în valoare de aproape 140.000 de lei, aceste fiind confiscate, mai anunţă IGPF.