CONTRE în plen. Ministrul pentru Energie, ACUZAT de deputatul PSD Iulian Iancu că face AFIRMAŢII MINCINOASE

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a precizat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că nu a existat niciodată riscul creşterii preţului la energie termică de la 1 ianuarie 2015. În replică, preşedintele Comisiei pentru industrii de la Camera Deputaţilor, pesedistul Iulian Iancu, l-a acuzat pe Nicolescu că dezinformează când spune că nu a existat niciodată acest risc.

03 dec. 2014, 10:37
CONTRE în plen. Ministrul pentru Energie, ACUZAT de deputatul PSD Iulian Iancu că face AFIRMAŢII MINCINOASE

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că nu a existat niciodată riscul creşterii preţului la energie termică de la 1 ianuarie 2015.

„În Monitorul Oficial din data de 4 noiembrie (…) Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a publicat preţurile la energia termică valabile pentru anul 2015 conform metodologiei în vigoare, metodologie care ţine cont de preţurile la combustibili din anul 2013 şi anul 2014. Deci, niciodată nu s-a pus această problemă de a creşte preţurile la energie termică, niciodată nu a existat acest risc”, a spus Răzvan  Nicolescu, citat de Agerpres, la dezbaterea din plenul Camerei Deputaţilor pe marginea proiectul de lege privind aprobarea OUG 35/2014 pentru completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale.

Ministrul a explicat că prin această ordonanţă se încearcă încurajarea transparenţei, în aşa fel încât consumatorii să beneficieze de preţuri mai bune.

Nicolescu: Vom da o ordonanţă de urgenţă astfel încât preţul gazelor să nu se modifice

‘În general, pe pieţele gazelor naturale din UE tranzacţiile angro depăşesc de patru, cinci ori consumul real de gaze naturale. În România nu se întâmplă lucrul acesta, nu avem o lichiditate a pieţei gazelor naturale, nu avem suficientă transparenţă şi atunci, prin această ordonanţă, am încercat să încurajăm transparenţa, să încurajăm lichiditatea în aşa fel încât consumatorii să beneficieze de preţuri competitive, de preţuri mai bune. Amendamentele formulate în comisie sunt, de fapt, nişte corelări ale unor termene care vizează inclusiv corelarea cu amânarea liberalizării preţului la populaţie pe care Parlamentul României a adoptat-o în luna octombrie şi pe care Guvernul le susţine’, a afirmat ministrul.

Nicolescu a amintit totodată că un amendament vizează situaţia centralelor de cogenerare. ‘Aceste centrale de cogenerare să beneficieze de acelaşi tratament ca şi centralele de apartament – este un principiu corect, este un principiu pe care îl susţinem. Niciodată nu s-a pus problema în România să fie altfel decât centralele de apartament să aibă acelaşi regim ca şi centralele de cogenerare, cum niciodată nu s-a pus vreodată problema în România ca preţurile la energie termică să crească începând cu 1 ianuarie 2015′, a punctat Nicolescu.

Preşedintele Comisiei pentru industrii de la Camera Deputaţilor, Iulian Iancu (PSD), a spus însă că ministrul delegat pentru Energie dezinformează când spune că nu a existat niciodată riscul creşterii preţului la energia termică de la 1 ianuarie 2015.

‘Vreau să fac o clarificare la intervenţia făcută de ministrul delegat care a venit aici, a arătat două Monitoare din 2010 şi 2014, susţinând în faţa Parlamentului că nu era necesară această intervenţie, că nu exista niciun risc al creşterii preţurilor de la 1 ianuarie întrucât în conformitate cu aceste Monitoare preţurile în baza acelor metodologii iau în calcul media consumului şi preţurilor din ultimele 12 luni, iar Autoritatea de Reglementare a stabilit preţurile pentru 2015. Vă menţionez că este în continuare o dezinformare, nu înţeleg de ce o face domnul ministru delegat şi eu sunt obligat să vin să spun acest lucru în faţa plenului pentru că noi, Comisia pentru industrii, având în vedere informaţiile primite de la toţi producătorii de energie termică şi mai ales cei în co-generare de înaltă eficienţă din România, ne-au atenţionat că de la 1 ianuarie creşte preţul gazelor naturale de la 53 la 90 de lei şi subvenţia pentru anul 2015 se ridică a 500 de milioane de lei, adică mai bine de 100 de milioane de euro’, a spus Iancu.

Niculae Havrileţ (ANRE): Nu se prevăd creşteri IMPORTANTE la preţul gazelor pentru IMM-uri

El a adăugat că majorarea preţurilor de la 1 ianuarie 2015 ar fi dus în faliment toţi producătorii de energie termică din România şi ar fi pus în pericol alimentarea consumatorilor, motiv pentru care comisia a dezbătut în regim de urgenţă ordonanţa.

‘Eu nu aş fi avut nicio intervenţie contrară dacă nu s-ar fi făcut o afirmaţie mincinoasă care de fapt a atacat Parlamentul, punându-ne pe noi într-o situaţie delicată în faţa populaţiei deşi noi am salvat situaţia într-un cuvânt‘, a menţionat Iancu.