Contul de Twitter al preşedintelui american Donald Trump a fost "dezactivat accidental", vineri, timp de 11 minute, din cauza unei erori umane, a anunţat compania, relatează site-ul BBC News.
Contul de Twitter al lui Donald Trump a fost „dezactivat accidental”. „Am descoperit că acest lucru a fost făcut de către un angajat responsabil cu asistenţa pentru clienţi Twitter, în ultima zi de lucru a angajatului. Desfăşurăm o anchetă internă completă şi luăm măsuri pentru a evita repetarea acestei întâmplări”, potrivit unui comunicat al companiei Twitter.
Casa Albă nu a dorit să comenteze acest incident. Imediat după ce pagina a redevenit activă, primul mesaj transmis de către Trump a fost despre planul de reduceri fiscale al Partidului Republican.
Încă din martie 2009, Donald Trump transmite prin intermediul contului „@realdonaldtrump” mesaje aproape zilnic. Activitatea preşedintelui american pe Twitter este urmărită de peste 41,7 milioane de utilizatori.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20