Copiii vor primi fructe, legume şi produse lactate la şcoală şi în acest an, printr-un program al Uniunii Europene

Uniunea Europeană va relua la începutul acestui an şcolar programul prin care copiii din toate statele membre vor primi la şcoală fructe, legume şi produse lactate. În cadrul acestui program, sunt alocaţi 150 de milioane de euro în fiecare an şcolar pentru fructe şi legume şi 100 de milioane de euro pentru produse lactate, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

RomaniaTV.net
04 sept. 2018, 15:48
Copiii vor primi fructe, legume şi produse lactate la şcoală şi în acest an, printr-un program al Uniunii Europene

Programul are ca scop promovarea unei alimentaţii sănătoase şi să încurajeze copiii să mănânce mai multe fructe, legume şi lactate.

Iniţiativa a ajuns la peste 30 de milioane de copii din UE în anul şcolar precedent. Deşi participarea este voluntară, toate statele membre UE au ales să se implice în program şi au emis strategii naţionale pentru implementarea acestuia.