Copil de trei ani, căzut în piscina din curtea casei. El a fost dus la spital cu elicopterul

Un copil de trei ani lăsat nesupravegheat a căzut, sâmbătă, în piscina din curtea casei, în Titu, județul Dâmbovița, și a fost dus cu elicopterul la spital, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița.

12 aug. 2017, 15:36
Copil de trei ani, căzut în piscina din curtea casei. El a fost dus la spital cu elicopterul

Când au găsit copilul în piscină, părinții au cerut ajutor la numărul unic de urgențe 112.

Copilul a fost dus cu elicopterul la un spital din București. În cauză va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița, Alexandra Niculae.