Copilă de 13 ani, EXPLOATATĂ SEXUAL de mai mulţi bărbaţi pe care i-a cunoscut pe Internet

O minoră de 13 ani care şi-a creat un profil fals pe un site de întâlniri online a ajuns să aibă nevoie de consiliere şi tratament, după ce a fost exploatată sexual de mai mulţi bărbaţi pe care i-a cunoscut pe Internet. Aceştia au ajuns acum după gratii, însă copila va avea nevoie, spun medicii, de o lungă perioadă de terapie.

04 oct. 2013, 14:14
Copilă de 13 ani, EXPLOATATĂ SEXUAL de mai mulţi bărbaţi pe care i-a cunoscut pe Internet

Zece bărbaţi din Marea Britanie au primit pedepse cu închisoarea totalizând 34 de ani pentru că au exploatat sexual o minoră de 13 ani pe care au cunoscut-o pe un site de întâlniri online.

Fata şi-a făcut pe respectivul site un profil în care susţinea că are 18 ani şi zeci de bărbaţi au contactat-o ulterior. Dintre aceştia, zece au ajuns după gratii pentru că, deşi au aflat că fata avea doar 13 ani, au întreţinut raporturi sexuale cu aceasta şi au convins-o să le trimită imagini cu conţinut explicit. Printre cei care au abuzat sexual de copila de 13 ani se numără un profesor, un lucrător comercial şi un comerciant ambulant. Unii dintre ei erau chiar căsătoriţi. Cele mai mari condamnări sunt de şase ani de închisoare şi cele mai mici de un an şi trei luni. Un singur bărbat a fost condamnat la trei ani cu suspendare. Toţi cei zece au primit interdicţie de a mai lucra vreodată cu copii.

CITEŞTE ŞI: Tu ştii ce face copilul tău pe Internet? Ce pericole se ascund în spatele prieteniilor virtuale

Nenorocirea a fost descoperită chiar de mama fetei, care a găsit în telefonul mobil al copilei imagini şi mesaje cu conţinut sexual. Femeia a raportat cazul la poliţie, care i-a identificat pe pedofilii care au exploatat-o sexual pe fetiţa de 13 ani şi care acum vor ajunge după gratii.

Între timp, fata a intrat într-un program de consiliere şi tratament intensiv, întrucât toate aceste experienţe au traumatizat-o atât fizic, cât şi psihic.

Minora şi-a creat profilul în care susţinea că are 18 ani deoarece se afla în căutarea unui iubit, însă bărbaţii care au contactat-o erau interesaţi doar de sex. Cei care au luat legătura cu ea aveau vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, cu excepţia unui băiat de 14 ani.