Coreea de Nord se pregăteşte să lanseze două rachete balistice VINERI, în memoria fondatorului său, Kim Ir-Sen

Phenianul a desfăşurat una sau două rachete balistice pe coasta de est a ţării, vineri, cu ocazia aniversării naşterii fondatorului său, fostul preşedinte Kim Ir-Sen, bunicul actualului lider de la Phenian, Kim Jong-Un, a informat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap.

14 apr. 2016, 20:11
Coreea de Nord se pregăteşte să lanseze două rachete balistice VINERI, în memoria fondatorului său, Kim Ir-Sen

Un lansator mobil de rachete a fost văzut cărând două rachete Musudan. Nu se ştie dacă acest tip de rachetă cu rază peste 4.000 de kilometri a fost testată, au precizat experţii şi Ministerul Apărării sud-coreean.

Unii experţi afirmă că Phenianul ar putea să testeze în viitorul apropiat rachete Musudan, în încercarea de a crea o rachetă balistică intercontinentală cu care ar putea ataca Statele Unite. Serviciile secrete americane sunt sceptice faţă de un asemenea scenariu, dar, totodată, sunt conştiente că Phenianul continuă să investească în construirea rachetelor .

Minsiterul Apărării de la Seul a declarat că este vigilent şi menţine alerta privind o eventuală lansare de rachete balistice de către Phenian.

SUA au 28.000 de trupe staţionate în Coreea de Sud şi au primit informaţii potrivit cărora Coreea de Nord se pregăteşte să testeze rachete cu rază medie de acţiune şi monitorizează îndeaproape Peninsula Coreea.

Phenianul care ameninţă Seulul şi SUA că le va distruge lansează frecvent rachete în perioadele tensionate din regiune sau când i se cere să abandoneze programele de înarmare.