Corina Creţu: Nu am hotărât dacă voi candida la alegerile europarlamentare de anul viitor

Corina Creţu, comisarul european pentru politică regională, a declarat sâmbătă, la Turda, că deocamdată nu s-a hotărât dacă va candida la alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European.

RomaniaTV.net
15 sept. 2018, 10:57
Corina Creţu: Nu am hotărât dacă voi candida la alegerile europarlamentare de anul viitor

„Deocamdată sunt comisar european pentru politică regională şi mă concentrez pe a duce acest mandat cu succes până la capăt. Nu am hotărât dacă voi candida la alegerile europarlamentare”, a spus Corina Creţu, potrivit Agerpres.

Corina Creţu a avut, sâmbătă, o întâlnire cu primarul municipiului Turda, Cristian Matei.

„Turda este un oraş care poate fi considerat exemplu în ce priveşte absorbţia fondurilor europene”, a subliniat comisarul European.

În cursul zilei de vineri, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, şi comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, au participat la un dialog cu cetăţenii intitulat „Un buget modern pentru o Uniune mai puternică”, organizat la Facultatea de Studii Europene a UBB. Printre alţii, la discuţii au participat ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi europarlamentarul Daniel Buda.

Corina Creţu este comisar european din toamna anului 2014. Anterior, ea a fost observator în PE din partea României, europarlamentar din partea PSD în două legislaturi, precum şi vicepreşedinte al forului legislativ european.

La 27 iunie 2005, a fost aleasă membru în delegaţia de observatori ai României la Parlamentul European, funcţie pe care a ocupat-o până la 31 decembrie 2006, iar de la 1 ianuarie 2007 a devenit membru al Parlamentului European. La 25 noiembrie 2007 a fost aleasă europarlamentar din partea PSD, iar în cadrul scrutinului din 7 iunie 2009 a obţinut cel de-al doilea mandat de europarlamentar, candidând tot pe listele PSD. La 25 mai 2014, Corina Creţu a fost aleasă pentru un nou mandat de europarlamentar pentru legislatura 2014-2019, pe listele Alianţei Electorale PSD+UNPR+PC.

Între 7 iunie 2012 şi 30 iunie 2014, a fost vicepreşedinte al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European şi al Comisiei pentru Dezvoltare. Începând cu 15 ianuarie 2007, a făcut parte, pentru diverse intervale de timp, din Delegaţia pentru relaţiile cu Statele Unite ale Americii, din Comisia pentru afaceri economice şi monetare, fiind şi membru supleant al Comisiei pentru afaceri externe şi al Delegaţiei pentru relaţiile cu Israel.

La 1 iulie 2014, eurodeputata social-democrată Corina Creţu a fost aleasă, la Strasbourg, după un al doilea tur de scrutin, în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European.