Corina Creţu: Postul de vicepreşedinte al Parlamentului European rămâne al socialiştilor europeni VIDEO

Postul de vicepreşedinte al Parlamentului European rămâne al socialiştilor europeni, nume vehiculate pentru acest post fiind ale europarlamentarilor Ioan Mircea Paşcu, Dan Nica sau Victor Boştinaru, a declarat comisarul desemnat pentru Politici Regionale şi Dezvoltare Urbană, Corina Creţu, vicepreşedinte al legislativului european, transmite Agerpres.

15 sept. 2014, 06:29
Corina Creţu: Postul de vicepreşedinte al Parlamentului European rămâne al socialiştilor europeni VIDEO

Potrivit Corinei Creţu, nu s-a luat încă o decizie în privinţa viitorului preşedinte al PE, aceasta urmând să aibă loc după validarea sa în funcţia de comisar european.

Corina Creţu a subliniat că a fost fericită să împartă cea mai înaltă funcţie a unui politician român cu liberala Adina Vălean.

„Sunt foarte bucuroasă că s-a depăşit această fază în care, într-adevăr, acest loc a fost ocupat de dl. Tokes în legislatura trecută şi nu cred că cineva dintre noi a simţit că a fost reprezentat. (…) În sfârşit, şi când conduce dna Vălean şi când conduc eu (n.r. şedinţele Parlamentului European) se aude limba română, deci este un lucru foarte important. Acest loc a revenit României acum datorită rezultatului remarcabil pe care noi socialiştii români l-am câştigat în alegerile europene şi revine în continuare socialiştilor europeni, sigur că delegaţia română, aşa cum m-au desemnat pe mine să candidez, pentru că cine va veni va trebui să treacă de votul PE. El va fi desemnat de delegaţia social-democrată română, dar, după audieri şi după desemnarea mea sper ca şi comisar european”, a declarat Corina Creţu duminică seara, la Antena 3.

Întrebată despre posibilii succesori, ea a arătat că a auzit de nume precum Ioan Mircea Paşcu, Dan Nica sau Victor Boştinaru. „Dar este o decizie colectivă pe care o va lua delegaţia română. Nu am avut o şedinţă pe această temă, pentru că este prematur”, a completat Corina Creţu.

Comisarul desemnat a spus că va trata toate statele membre în mod egal.
„Sigur, nu voi uita că sunt româncă şi datorez enorm celor care mi-au fost alături în ultimii 25 de ani. Dar, pe de altă parte, cred că este în interesul României să respecte în mod clar toate aceste reglementări, pentru că ele duc la dezvoltarea economică a tuturor statelor membre. Şi ceea ce vă pot asigura este că este o obligaţie a mea să mă asigur că fiecare euro din cei 351,9 miliarde se vor reflecta în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Şi din acest punct de vedere un comisar îşi poate pune amprenta în privinţa subiectelor pe care îşi alege să se axeze. Deci, din punctul meu de vedere încurajarea statelor mai puţin dezvoltate este o prioritate, reducerea inegalităţilor este o prioritate”, a subliniat Corina Creţu.

Potrivit acesteia, dacă România ar fi ştiut de la început să acceseze toate aceste fonduri europene şi ar fi reuşit în proporţie de sută la sută să le absoarbă, ar fi fost recuperată 95 % din contribuţia pe care statul a dat-o în această perioadă.

„România a făcut progrese foarte mari şi am văzut şi situaţia – de la 3% în 2011, 7 % în 2012, am ajuns la 39 % în septembrie 2014. Ce este cel mai important este că toate deficienţele care s-au stabilit cu ocazia auditurilor, şi care au dus într-adevăr la suspendări de plăţi, au fost reglementate cu ajutorul eforturilor autorităţilor române. Serviciile Comisiei Europene au venit şi analizat aceste deficienţe, au făcut un plan de acţiune, inclusiv iniţiative de dezvoltare a capacităţii administrative. Şi acest lucru îl face Comisia în privinţa tuturor statelor care au deficienţe de absorbţie şi trebuie să recunoaştem că în 2007 nu am fost pregătiţi la nivelul complexităţii şi dimensiunii sarcinilor şi obligaţiilor care ne reveneau din acest punct de vedere.